Concursul este organizat de Asociaţia „Avram Iancu” Beiuş cu sprijinul Primăriei Municipiului Beiuş, începând cu anul 2005 „pe vremea cireşelor”, cu pauză de un an. Acţiunea se bucură de sprijinul şi solidaritatea marii majorităţi a primarilor din comunele ale căror școli participă sau au participat de-a lungul timpului la concurs.
„Pornind de la modul în care este definit în statut scopul asociaţiei, adică acela de-a folosi ansamblul mijloacelor şi modalităţilor de informare în vederea cultivării şi răspândirii în rândurile comunităţii pe care o reprezintă, a tinerei generaţii în special, a ideologiei promovate de înaintaşii noştri al cărui stindard l-a constituit personalitatea ilustrului Avram Iancu, încă din anul constituirii dar cu o pauză de un an am iniţiat şi organizat concursul Avram Iancu “Craiul Munţilor” pe vremea cireşelor dorind astfel să marcăm, să comemorăm naşterea lui Avrămuţ”, explică Viorel Ianc, preşedintele Asociaţiei Avram Iancu Beiuş. În opinia participanţilor, a fost cea mai reuşită ediţie a concursului, o ediţie de la care participanţii au plecat cu cunoştinţe noi despre istoria românilor şi cu conştiinţa patriotismului în suflet şi în simţire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!