Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a avocatului orădean Ioan Chivari, acuzat de trafic de influenţă, precum şi a sătmăreanului Dorel Tukacs, acuzat de instigare la cumpărare de influenţă. Procurorii DNA au comunicat esenţa rechizitoriului.
Denunţ de la iubită
Astfel, în sarcina avocatului orădean s-a reţinut că, în perioada iunie – august 2011, prevalându-se de influenţa avută asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Oradea, ar fi pretins suma de 20.000 euro şi ar fi primit suma de 24.000 euro de la o persoană denunţătoare, sub pretextul că sumele de bani vor fi remise judecătorilor implicaţi în soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul Tukacs Dorel Vasile (concubinul persoanei denunţătoare), promiţând că-i va determina pe aceştia să pronunţe hotărâri favorabile, în sensul punerii în libertate a inculpatului Tukacs Dorel Vasile.
„Persoana denunţătoare a fost determinată să remită banii în scopul sus menţionat, de către inculpatul Tukacs Dorel Vasile, la acel moment fiind arestat preventiv şi condamnat în primă instanţă de Judecătoria Satu Mare la pedeapsa închisorii, în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj (trei fapte) şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni”, a mai transmis DNA.
Dosarul prezent a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Cluj.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie Bihor.
Procurorii mai amintesc faptul că inculpatul Ioan Chivari a fost trimis în judecată într-un dosar separat, pentru fapte similare, pe 11 aprilie 2013. Iar în acel caz, avocatul a fost condamnat, în februarie, la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!