„Perioada cuprinsă între 31 decembrie 2012 şi data reînnoirii avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează, după caz, diferenţa dintre cota de contribuţie de asigurari sociale prevazută de lege pentru condiţii deosebite de muncă şi cea declarată de către aceştia”, a precizat Leontin Ţîrle, directorul Casei de Pensii Bihor.
Avizele reînnoite pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite îşi încetează valabilitatea la data îndeplinirii măsurilor tehnice stabilite prin planul de prevenire şi protecţie revizuit şi aprobat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2013.
Prevederi
Conform prevederilor în vigoare încadrarea tuturor categoriilor de salariaţi în locurile de muncă în condiţii deosebite se face, în cazul în care activitatea acestora se desfăşoară numai în aceste locuri de muncă, potrivit programului normal de lucru. Angajatorii sunt obligaţi, pe propria cheltuială, să supună controlului medical periodic, în conformitate cu reglementările legale, toţi salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii.
Angajatorii împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii şi/sau lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie ori cu reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă vor solicita reevaluarea locurilor de muncă până la data de 1 iulie 2013.
Comisia are obligaţia analizării dosarelor depuse de angajatori şi emiterii hotărârii de menţinere ori respingere a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale de muncă, până cel mai târziu la data de 30 septembrie 2013.
Citiți principiile noastre de moderare aici!