Inspectorii sanitari trag semnale de alarmă după ce au verificat apa potabila din judeţ.
În august, medicii inspectori au recoltat probe de apă din reţele de aprovizionare cu apă, fântâni arteziene şi ştranduri din localităţile: Aleşd, Ceica, Diosig, Hidişelu de Sus, Ştei, Vadu Crişului.
Acţiunea s-a derulat “în cadrul programului de supraveghere a aprovizionării cu apă potabilă a populaţiei, prin compartimentul de specialitate”, a informat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pârcioagă. Acesta a relatat că apa de băut de la Hidişelu de Sus şi Ceica “se încadrează în parametrii de potabilitate prevăzuţi prin Legea nr.458/2002” şi nu prezintă pericol pentru localnici.
Arsen în apa de la Diosig
În schimb, doctorii au sesizat la analizele de laborator valori necorespunzătoare din celelalte localităţi. Astfel, s-a descoperit clor rezidual liber în patru localităţi, valori necorespunzatoare a pH-ului (indice de aciditate) în două localităţi, parametrii microbiologici în două localităţi, culoare, gust şi turbiditate în două localităţi şi chiar arsen în reţeaua de distribuţie din localitatea Diosig.
Din cauza neregulilor descoperite, reprezentanţii primăriilor din cele şase localităţi au primit temă de casă de la DSP, pe care trebuie să o facă urgent: securizarea şi igienizarea zonelor de protecţie sanitară pentru staţii de pompare şi tratare, bazinele de înmagazinare în două localităţi, golirea, spălarea şi dezinfecţia bazinului de înmagazinare şi/sau reţelei de distribuţie, conform procedurilor în trei localităţi, montarea unui aparat de clorinare omologat într-o localitate şi reglarea aparatului de clorinare în trei localităţi.
Amoniac în apa de la Ceica!
Inspectorii transmit că fântâna arteziană din centrul de la Ceica e periculoasă fiindcă e radioactivă. Doctorii au detaliat că arteziana are “conţinutul radioactiv măsurat la activitatea beta globală şi la parametrul amoniac (depăşit de 18 ori)”.
Prin urmare, şefii Primăriei Ceica a primit obligaţia “să informeze permanent populaţia asupra calităţii apei din această sursă, conform HG.nr.974/2004, Cap.IX, Art.7 — 8, prin plăcuţe avertizoare afişate la loc vizibil si protejat cu înscrisurile: “Apa nu este bună de băut”,“Apa nu este bună de folosit pentru sugari şi copii mici”, a trransmis dr. Pârcioagă.
Primarii să aplice măsurile dictate de medici!
Acesta sfătuieşte oamenii să respecte avertizările scrise din jurul fântânilor arteziene şi să nu consume apă care nu este potabilă pentru ca să nu sufere boli digestive, anemii sau boli cronice degenerative.
Controalele la apa potabilă vor continua şi vor fi verificate toate sursele (reţele şi foraje) din judeţ. Între tim, primarii din judeţ sunt sfătuiţi amiabil să “acţioneze cu fermitate” şi să aplice măsurile dispuse de medici pentru a îmbunătăţi calitatea apei potabile, a mai transmis aceeaşi sursă.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!