Avertismentul intră în vigoare joi, la ora 18:00 şi este valabil până vineri, 13 mai, la ora 21.
„În intervalul menţionat vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină. Astfel de fenomene îşi vor face apariţia la începutul intervalului îndeosebi în sud-vestul ţării şi la munte, în noaptea de joi spre vineri (12/13 mai) în majoritatea regiunilor, iar vineri (13 mai) cu precădere în Moldova, Maramureş şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp”, informează ANM.
Pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile intracarpatice, la deal şi la munte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!