„Având în vedere sezonul rece şi implicit depunerile de zăpadă, respectiv formarea gheţii, dorim să le reamintim cetăţenilor Municipiul Oradea, obligaţiile pe care aceştea le au: să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele aferente imobilelor care fac parte din asociaţie, din dreptul spaţiilor deţinute cu orice titlu, în care îşi desfăşoară activitatea sau pe care le folosesc în alte scopuri sau din dreptul imobilelor în care locuiesc sau pe care le folosesc în alte scopuri”, transmite Poliţia Locală.
Amenzile stabilite prin hotărârile de Consiliu Local pentru cei care nu se achită de această sarcină sunt unele dintre cele mai mari. „Nerespectarea prevederilor menţionate mai sus se sancţionează cu amenzi de la 500 la 2.500 lei”, transmite Poliţia Locală.
24 de agenţi comerciali şi 55 de orădeni au primit, până acum, notificări prin care sunt informaţi de obligaţiile pe care le au. „Notificarea este prima măsură pe care o luăm. Oamenii sunt informaţi că au 24 de ore să înlăture gheaţa de pe trotuare. Până acum nu a fost cazul de amenzi, pentru că s-au conformat”, ne-a spus Monica Ambro, agent în cadrul Poliţiei Locale. Pietonalul şi Centrul au fost primele zone patrulate de agenţi dar, pe măsură ce perimetrul este debarasat de gheţuş, aceştia vor intra şi în cartiere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!