Deşi cu întârziere, pe site-ul Consiliului Judeţean au apărut, într-un final, declaraţiile de avere ale conducerii, aparatului propriu, precum şi a consilierilor judeţeni, reactualizate. Ne-am concentrat pe cele ale Executivului CJ. Unii precum Kiss şi Voloşeniuc au firme, însă nu au obligaţia de a-şi trece în declaraţii profitul acestora. Ţîrle şi Soltănel declară însă că numele lor nu apare în vreo societate comercială.
Şi acum, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Kiss Alexandru, are cea mai impresionantă declaraţie de avere, chiar dacă lipsesc conturile bancare şi dividendele luate de la diversele sale firme. Kiss e un om cu pământuri, afaceri în domeniul imobiliar la Paleu şi figurează în continuare ca patron la fabrica de lapte şi la firma sa de panificaţie, ale căror produse ajungeau în trecut pe băncile şcolilor.
Preşedintele Ţîrle a completat ce uitase să treacă anul trecut. Dacă e să ne luăm după declaraţia sa de avere, Ţîrle e un om sărac, care a profitat de funcţie pentru a-şi angaja soţia consilier la propriul său cabinet. Totuşi, şeful CJ nu are credite, ceea ce înseamnă deja ceva. Celălalt vice, Voloşeniuc, încearcă să fie cât mai dinamic în planul afacerilor. Însă şi Voloşeniuc, ca şi secretarul Judeţului, au declaraţii subţiri.
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!