Imaginile din aer surprinse de Paul ne arata santierul autostrazii Transilvania.
“Lucrarile cele mai avansate din acest filmulet se afla la acest stadiu din anul 2010, fiind apoi complet abandonate. Viaductul de la Suplacu de Barcau, momentan cel mai lung din tara, zace 90% finalizat intre un camp de sonde si un deal, fara vreo sansa reala de a fi utilizat in urmatorii 2 ani” declara autorul filmarii.
La minutul 09:20 se poate observa cum structurile de beton sunt inundate, zacand actualmente in apa.
Desi s-a promis de catre autoritati, anul acesta nu s-a lucrat absolut deloc pe portiunea cea mai avansata a tronsonului, intre Dolea si Sarsig. Drept urmare, puteti observa numeroase surpari ale terasamentelor la secventele 05:16, 05:28, 05:48. Autorul videoclipului remarca totusi ca “au aparut cateva puncte noi in care se lucreaza timid la structuri inspre Biharia. Acestea se observa in ultima treime a videoclipului.”
Autostrada Transilvania, atunci cand va fi gata, va traversa intreaga Transilvanie de la sud-est la nord-vest, trecand pe langa urmatoarele orase: Brasov, Fagaras, Sighisoara, Targu Mures, Cluj-Napoca, Zalau si Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!