Omul de afaceri şi avocatul Ştefan Mandachi, cel care a lansat manifestul “România vrea autostrăzi” și sloganul #şîeu, cel care a inaugurând, simbolic, un metru de autostradă, construit de el, în Moldova a fost unul dintre speakerii evenimentului care a avut ca temă „Alegeri”.
Ștefan Mandachi a mărturisit că una dintre cele mai mari provocări din viața lui a fost aceea când a realizat primul clip de prezentare a manifestului în care trebuia să intre în rolul unui ţăran autentic.
„Pregăteam împreună cu Mihaela Tatu un discurs la un eveniment și am întrebat-o pe Mihaela: « dar dacă vreau să mă simt mai autentic, pot să păstrez argoul meu de moldovean? Se poate? «Nu! Sub nici o formă, nu. Limba română este limba română». Dar eu sunt un țăran de la Sfântu Ilie cu accent moldovenesc… Și am luat-o foarte în serios. M-am gândit de câte ori am repetat când am făcut acest filmuleț, această dublă. Și trebuia să joc și rolul de actor și să fiu și autentic. Pe de o parte, trebuia să-mi imaginez, cum îmi spuneau cei din echipă, că sunt un țărănoi pur sânge, dar pe de altă parte, nici nu trebuia să decad breasla țăranilor, breasla rurală. Și atunci am tras cele mai multe duble în zona asta și mă gândeam că nimeni nu m-a făcut țăran cu intensitatea cu care m-am făcut eu însumi”, a spus Ștefan Mandachi.
Antreprenorul a mărturist apoi și că „după evenimentul 15 martie, multă lume m-a considerat nebun”. Pe 15 martie, la ora 15:00, Mandachi a cerut românilor să se oprească 15 minute pentru a protesta că nu avem autostrăzi. „Noi suntem simpli, de fapt, dar putem face lucruri mari. Până la urmă, toţi suntem nişte ţărani, dar depinde de noi dacă rămânem la acel nivel sau dacă evoluăm”, a conchis omul de afaceri.
Antreprenori în școli
Cea mai nouă propunere a lui Mandachi este aceea ca antreprenorii români să meargă în școli și să le spună elevilor despre impozitele pe care le plătesc patronii români.
„Cred că e timpul ca noi, antreprenorii, să mergem în școli și să le explicăm elevilor un algoritm foarte simplu: dacă noi avem 10 lei și suntem impozitați cu 16% și cu 5% impozit pe dividende, înseamnă că 2,65 lei s-au dus ca impozit la stat. Dacă noi conducem un Mercedes, implicit în garajul statului intră un Volkswagen. Dacă noi conducem un BMW, în garajul statului intră două Dacii Logan”, e noua campanie semnată Ștefan Mandachi. Apelul vine după ce antreprenorul spune că a fost invitat într-o școală, unde erau 300 de profesori pe care i-a întrebat : „<
Citiți principiile noastre de moderare aici!