Regulamentul de publicitate interzice cu desăvârşire utilizarea reclamelor sonore, interdicţie prevăzută atât de vechiul regulament de publicitate cât şi de cel aflat acum în curs de elaborare la Primăria Oradea. Amenzile vor fi însă mai mari, municipalitatea intenţionând să le majoreze de la 100 -2500 lei la 500 – 2500 lei.
Cu toate acestea, unele partide politice se pare că nu se lasă impresionate de interdicţia legală. Zilele trecute pe Bdul Dacia a fost văzut circulând un camion în timp ce promova prin portavoce reclama electorală a unui partid şi candidatul la preşedenţie al acesteia, nestânjenit de nici un reprezentant al autorităţilor locale.
„Suntem ca pisica şi şoarecele, în situaţii de acest gen, în campania electorală”, ne spune Maria Puican, reprezentant al Departamentului de Publicitate Stradală din cadrul Primăriei Oradea. Anul trecut spre exemplu, îşi aminteşte reprezentantul municipalităţii, în cursa pentru europarlamentare au fost amendate două partide politice, de către inspectorii de la Urbanism, ca urmare a sesizărilor făcute de doi orădeni. Unul dintre aceştia s-a prezentat chiar la Primărie să semneze în calitate de martor pe procesul verbal.
Degeaba
Totuşi, Poliţia Comunitară (PC) nu a aplicat nici o amendă până în prezent în actuala campanie electorală, pentru reclame sonore. Contactat în legătură cu această problemă comandantul PC, Crăciun Leucea, spune că, din păcate, întrucât nu există un cadru legal corespunzător, agenţii PC nu au posibilitatea să amendeze partidele politice care apelează la reclamă sonoră în campanie, pentru că „nu au voie să oprească maşinile în mers, chestiune care ţine doar de abilitatea Poliţiei Rutiere”. „Şi eu l-am văzut vineri în oraş. Dar degeaba, dacă nu le putem opri. Vom trimite o înştiinţare partidului politic care şi-a făcut reclamă sonoră, pentru a renunţa să mai folosească acest gen de publicitate”, a mai spus Crăciun Leucea.
Curios lucru, însă, că, până acum au fost amendate circurile care au venit în oraş, organizatorii de târguri şi expoziţii, ba chiar şi candidaţii la europarlamentarele de anul trecut. Partidele din campania actuală ba!
Şi totuşi…
Maria Puican recomandă orădenilor să sesizeze Primăria sau Poliţia Comunitară la numărul 0259969 în cazul în care observă ilegalităţi în ceea ce priveşte reclama electorală. În caz de reclame sonore cu autovehiculele, cetăţenii sunt rugaţi să precizeze numărul de înmatriculare al maşinii şi partidul politic pe care îl promovează, întrucât, specifică reprezentantul Primăriei, pe baza acestor date autorii pot fi amendaţi fără oprirea în mers a maşinilor.
Mălina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!