Acesta a fost amplasat în sediul Serviciului public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple, de pe str. Dunărea nr. 2. „Pentru simplificarea procedurii de obținere a cazierului judiciar și reducerea timpului necesar unui solicitant, Instituția Prefectului – județul Bihor, în urma colaborării cu Primăria Municipiului Oradea, anunță cetățenii despre posibilitatea achitării taxei de timbru pentru eliberarea cazierului judiciar în valoare de 2 lei la automatul instalat pe strada Dunărea nr. 2”, se arată într-un comunicat semnat de prefectul Claudiu Pop. „Prin această modalitate se elimină un pas în obținerea cazierului judiciar, respectiv coada la care trebuia să aștepte solicitantul pentru plata taxei de timbru în valoare de 2 lei. Până în prezent, taxa putea fi achitată doar la ghișeele Primăriei municipiului Oradea, cel mai apropiat ghișeu fiind cel de pe strada Republicii nr. 24, dar care deservește și Serviciul public comunitar local de evidență a persoanei și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor”, mai transmite prefectul prin acelaşi comunicat.
Cazierul judiciar este un document des solicitat de cetățean, necesar la angajare sau completarea dosarelor personale pentru obținerea altor acte administrative individuale.
Acte pentru cazier
Iată actele necesare eliberării cazierului judiciar:
– cererea – tip cu datele complete de stare civilă şi motivată (care poate fi depusă personal sau prin împuternicit);
– un act de identitate aflat în termen de valabilitate (cartea de identitate, paşaport, permis de şedere, cartea de rezidenţă, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, certificat de naştere în cazul minorilor etc.);
– timbrul fiscal în valoare de 2 lei;
– dovada achitării taxei de prestare a serviciului, chitanţă de 10 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!