Colecta s-a derulat în perioada 7 – 23 decembrie 2018, în centrele comerciale Era Shopping Park şi Selgros Cash & Carry.
,,În această perioadă s-au colectat: 146 litri de ulei, 100 kg de făină, 94 kg de orez, 66 kg de zahăr, 96 pungi de paste făinoase, 308 bucăți diferite dulciuri şi 120 bucăţi de conserve. Pe lângă produsele neperisabile au fost colectate şi alte produse cum ar fi: fructe, produse lactate etc.”, a spus Ioana Tuță, coordonator voluntari în cadrul Caritas Eparhial.
În activitatea de colectare a alimentelor, pentru copiii din centrul de zi și cantina socială, au fost implicaţi 39 voluntari. 230 ore au dedicat voluntarii acestei campanii.
În același context, la Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu”, elevii au adunat 88 litri de ulei, 37 kg de făină, 87 kg de orez, 206 kg de zahăr, 186 pungi de paste făinoase, 59 bucăți diferite dulciuri şi 261 conserve, pe care le-au donat Asociaţiei Caritas Eparhial. Acţiunea de colectare a fost coordonată de profesoara Carmen Chiş cu ajutorul membrilor comisiei Strategia Națională de Acțiune Comunitară (SNAC), fiind susţinută de direcţiunea liceului şi de Consiliul Elevilor.
,,Asociaţia Caritas Eparhial Oradea mulţumeşte tuturor celor implicaţi în această colectă, voluntarilor şi, în special, persoanelor care au făcut o faptă bună şi îi asigură pe donatori de faptul că toate donaţiile vor ajunge acolo unde este mare nevoie de acestea”, a mai adăugat Ioana Tuță.
Citiți principiile noastre de moderare aici!