Au trecut mai bine de două luni şi jumătate de când Fiscul ar fi trebuit să înceapă restituirea taxa auto proprietarilor de maşini care au achitat-o. Până luni, 19 martie 2018, nu a primit nimeni nici un ban. Ne-am interesat la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Bihor despre situaţia plăţilor.
„Au sosit o parte din bani de la Administraţia Fondului de Mediu. În prima fază se vor restitui debitele. Cei care au plătit taxa auto nu trebuie să se prezinte la noi, banii vor fi restituiţi în conturi. Ulterior vor fi restituite şi penalităţile de întârziere. Primele plăţi vor fi făcute în decurs de câteva zile”, ne-a informat Vasile Farc, de la Departamentul Mass Media al Finanţelor bihorene.
Iniţial nu se preciza că plăţile debitelor şi penalităţilor de întârziere vor fi făcute separat. Se spunea doar că banii se vor primi într-un cont bancar, inclusiv penalităţile de întârziere la zi. Potrivit Codului de procedură fiscală, procentul dobânzii de întârziere este de 0,02% pe zi de întârziere. În cazul în care există datorii la buget ale contribuabilului, acestea se compensează cu suma de restituit şi se achită eventuala diferenţă.
Iniţial, s-a stabilit că taxa va fi restituită în cinci tranşe, dar ultima decizie este că suma va fi restituită într-o singură tranşă. Restituirea taxei auto se realizează, în baza deciziilor emise de ANAF, astfel: pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule – în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018; pentru timbrul de mediu pentru autovehicule – în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.
Cei care încă nu au depus cerere pentru restituirea taxei auto o mai pot face până la data de 31 august 2018. Acest termen este unul de decădere, orice cerere depusă ulterior, nu mai poate fi soluţionată prin restituirea taxei.
O simplă cerere
Pe de altă parte, Guvernul pregăteşte o nouă modificare a legii care se referă la restituirea taxei auto. Potrivit propunerii de act normativ, românii îşi vor primi banii doar printr-o simplă cerere la ANAF.
În prezent, cei care vor să îşi recupereze banii plătiţi ilegal statului român drept taxa auto, trebuie să prezinte mai multe documente.
Printre acestea, se numără cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmatriculare (talonul maşinii). Sunt situaţii în care cei care au dreptul la restituirea taxei auto nu îşi pot recupera banii din diferite motive: ba că autoturismul a fost vândut, ba că a fost casat, etc.
Astfel, cei în cauză nu pot prezenta cartea de identitate şi talonul maşinii.
O soluţie pentru aceasta problemă este modificarea legii, astfel încât proprietarii să poată cere banii doar în baza unei cereri.
Cererea va fi adresată către ANAF, iar la ea trebuie anexată doar dovada plăţii taxei auto. ANAF va descoperi maşina pentru care s-a plătit taxa auto, iar MAI va stabili proprietarul de la data efectuării plăţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!