Între cele două ore de show, la pauză, fanii şi-au putut achiziţiona albumul care poare fi găsit doar la concerte, au primit autografe şi s-au fotografiat cu cei şase membri ai trupei: Bodo, Dragoş, Robert, Vali, Liuba şi James.
De la prima piesă cu care s-au lansat în anul 1999, „De la ruşi”, au trecut prin toate albumele lansate de-a lungul anilor cu piese care au marcat poate viaţa multora. „Zbor”, „Nu mi-e bine fără tine”, „Tu mă poţi schimba”, „Despre tine”, „Sunt al tău”, „Mi-ai luat inima”, sau „Înger de lumină”, „Acolo unde ştii” şi cea mai nouă scoasă pe piaţă, „Ce dacă mă doare”, au făcut să cânte la unison toată suflare din Queen s şi să ridice în picioare lumea din sală. Au încheiat cu piesa „Cerul” pe ale cărei acorduri mulţi şi-au declarat dragostea. Au mărturisit că le-a fost dor de oraşul de pe Crişul Repede, locul în care se întorc cu drag de fiecare dată şi în care au foarte mulţi prieteni.
C.B
Citiți principiile noastre de moderare aici!