Tot mai mulţi bihoreni se arată interesaţi de accesarea fondurilor europene. Conform statisticilor, judeţul Bihor este printre primele în topul accesărilor.
Un exemplu de urmat este cel al unul fermier din zona Marghita. Florin Drimbău a pornit de la un proiect mic – instalarea tinerilor fermieri la ţară având un sprijin forfetar de 25.000 de euro în 2012.
Tânărul a început cu 17 hectare de teren lucrate în zona Marghita. A continuat cu dezvoltarea fermei lui ajungând să lucreze în prezent 170 de hectare. Nu s-a oprit aici astfel că în 2016 a aplicat pe măsura 4.1-modernizarea fermei agricole cu un proiect de 500.000 de euro bani cu care şi-a achiziţionat utilaje agricole.
„În anul 2011 la insistenţele tatălui am depus proiect pe măsura de instalare a tinerilor fermieri. Un an mai târziu am fost declarat câştigător şi am primit banii astfel am achiziţionat nu trei hectare de teren aşa cum mă obligam prin cererea de finanţare ci şase hectare. Mai având mult teren în arendă m-am gândit că ar fi foarte util dacă aş avea utilaje performante cu care să lucrez aceste suprafeţe”, spune tânărul fermier bihorean.
Astfel că în 2016 acesta a depus un proiect în cadrul submăsurii care subvenţionează dezvoltarea fermelor. Utilaje de ultimă generaţie au fost astfel achiziţionate. „Un mare ajutor a fost baza de date a AFIR, nemaifiind nevoie să depun dosar de licitaţie.
De asemenea, un ajutor semnificativ a fost faptul că sprijnul financiar a fost de 70%. Dacă nu era atât de mare nu mă încumetam să pornesc la acest drum”, a punctat Florin Drimbău.
Acum acesta se poate mândri cu tractoare şi combine care practic lucrează singure dar şi cu alte utilaje agricole de ultimă generaţie.
„De când mi-am achiziţionat noile utilaje şi lucrând la timp terenul mi-a crescut şi productivitatea, pot să spun chiar că productivitatea s-a dublat la hectar. Peste tot numai avantaje”, spune tânărul fermier care îi sfătuieşte şi pe alţi bihoreni să acceseze fonduri prin măsurile PNDR.
Porumbul, floarea soarelui, rapiţa recoltate de pe terenul exploatat de fermierul bihorean sunt preluate de firmele de la care acesta îşi procură imputurile.
„Utilajele noi pearformante fac ca agricultura să fie mai uşoară”, este de părere şi directorul OJFIR Bihor, Cristian Buzlea.
Depunerea continuă
Şi anul acesta se vor putea depune proiecte în cadrul Submăsurii 4.1 – Investiţii în exploataţii agricole.
Investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei – în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii și îmbunătățirea calității activelor fixe.
Beneficiarii acestei submăsuri pot fi fermierii, cu excepția persoanelor fizice neautorizate, cooperativele agricole și societățile cooperative agricole, grupuri de producători, constituite în baza legislației naționale în vigoare care deservesc interesele membrilor.
Sprijinul nerambursabil pentru ferme vegetale cu dimensiune economică de până la 500.000 SO (valoare producție standard) și ferme zootehnice cu dimensiune economică de până la 1.000.000 SO va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși: pentru proiectele care prevăd achiziții simple maximum 500.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru fermele mici.
Pentru proiectele care prevăd construcții-montaj maximum 1.000.000 euro pentru sectorul vegetal, respectiv 200.000 euro pentru fermele mici din sectorul vegetal. Maximum 1.500.000 euro pentru legume în spații protejate (sere) și sectorul zootehnic, respectiv 300.000 euro pentru fermele mici din sectorul zootehnic.
Pentru proiectele care prevăd crearea de lanțuri alimentare integrate maximum 2.000.000 euro, respectiv 400.000 euro pentru fermele mici. Ferme vegetale cu dimensiune economică de peste 500.000 SO și ferme zootehnice cu dimensiune economică de peste 1.000.000 SO pot primi sprijin public nerambursabil de 30%.
Pentru cooperative și grupuri de producători sprijinul va fi 50% fără a depăși maximum 2.000.000 euro indiferent de tipul investiției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!