Elevii au plantat copaci într-o zonă despădurită din Băile Felix. „Liceul nostru şi Şcoala Gimnazială numărul 11 colaborează cu Inspectoratul Silvic Bihor. În cadrul acestei colaborări, un număr de circa 250 de elevi de la cele două şcoli au plantat câteva sute de arbori, însoţiţi de profesori, precum şi de pădurari şi reprezentanţi ai Inspectoratului Silvic, în zona pădurii din Băile Felix. Au fost şcolari începând cu clasele întâi, până la gimnaziu. Consider că acţiunea a avut un puternic impact educaţional în rândurile copiilor, contribuind la formarea responsabilităţii civice a acestora”, a declarat directorul LPS Bihorul Oradea, prof. Dan Matei.
Au plantat copaci in Baile Felix
Un grup de elevi ai Liceului cu Program Sportiv Bihorul şi ai Şcolii Gimnaziale nr. 11 din Oradea au participat la o acţiune de împădurire, în cadrul săptămânii extracuriculare.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Soții Tudor și Violeta Dragoș, administratorii unui azil de bătrâni din Chișirid, trimiși în judecată pe motiv că au profitat de vârsta înaintată și sănătatea șubredă a unei octogenare din Oradea și s-ar fi făcut stăpâni pe un apartament al acesteia, au scăpat de dosarul penal.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Angajații din cadrul Administrației Domeniului Public Sântandrei au fost angrenați în executarea lucrărilor de întreținere și înfrumusețare a spațiilor publice din comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria și Universitatea din Oradea au depus cereri pentru preluarea Spitalului CFR de la Ministerul Transporturilor, dar punerea în practică a deciziei de după evaluarea dosarelor este amânată de anul trecut.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vânzarea unui apartament poate fi un proces complicat, iar succesul depinde de mai mulți factori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți angajatori și o școală postliceală vor fi prezenți la prima ediție a Târgului locurilor de muncă din acest an.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Volumul cuprinde un studiu dedicat cercetării consecințelor divorțului în special asupra copiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!