Duminică, la Bazilica Romano-Catolică din complexul baroc orădean a avut loc un concert caritabil, ţinut de orchestra simfonică „Spiritul Europei”. Scopul: întrajutorarea celor 43 de copii găzduiţi de Centrul Social Sf. Ştefan de la Sâniob. De remarcat prezenţa la concert a ministrului de Externe al Austriei, dr. Michael Spindelegger.
Evenimentul putea fi considerat fără cusur dacă organizatorii nu omiteau să arboreze în catedrală şi drapelul naţionalal României. Aceasta în condiţiile în care au putut fi zărite la loc de cinste drapelurile Ungariei, Austriei, Vaticanului, Uniunii Europene şi chiar cel al Bihorului. Gazdele nu au găsit însă un loc şi pentru tricolorul românesc, în ciuda faptului că la concert au fost prezente oficialităţi ale Statului Român, în frunte cu subsecretarul de stat din Ministerul de Externe Român. Mai mult, oficialii români nu au fost chemaţi să ia cuvântul înainte de debutul concertului, spre deosebire de oaspeţii de peste hotare.
Concertul caritabil de duminică seara, de la Bazilica Romano-Catolică, a fost organizat de către Fundaţia Caritas Centru Social Sf. Ştefan Sâniob şi Serviciul Maltez, sucursala Oradea, cu sprijinul Asociaţiei AURO Danubia din Austria şi cu bunele oficii ale Mănăstirii Benedictine din Melk (Austria).
Pe lângă ministrul de Externe austriac, la eveniment şi-au mai făcut apariţia şi ambasadorul Austriei la Bucureşti, Martin Eichtinger. A fost prezent, de asemenea, abatele mănăstirii benedictine din Austria, Georg Wilfinger, precum şi alţi oaspeţi austrieci. În plus, evenimentul a fost filmat de către televiziunea austriacă de stat, ORF.
La concertul de la Oradea a ţinut să fie prezent şi Ferdinand Nagy, subsecretar de stat în Ministerul de Externe de la Bucureşti, care deţine şi poziţia de Comisar General pentru participarea României la Expoziţia Mondială de la Shanghai, din 2010. Autorităţile locale au fost reprezentate de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, primarul Oradiei, Ilie Bolojan, subprefectul Claudiu Pop şi secretarul municipiului Oradea, Ionel Vila.
„Scăpări regretabile”
În ciuda faptului că la evenimentul de duminică seara nu a avut loc niciun incident, subprefectul Bihorului, Claudiu Pop, a remis luni după-amiază un comunicat de presă prin care îşi exprimă „protestul energic faţă de felul cum a fost organizată, la Basilica Romano-Catolică, ceremonia solemnă de dinaintea spectacolului «Europa – spaţiul de confluenţe muzicale»”. „Concret, este vorba de faptul, cu totul inadmisibil, că nu a fost arborat drapelul naţional, ca simbol al Statului Român, deşi au fost arborate steagurile Ungariei şi Austriei. În al doilea rând, deşi figura în programul anunţat de către organizatori, reprezentantul României nu a fost invitat să rostească un cuvânt de salut. Această omisiune este cu atât mai neplăcută cu cât în Bazilică a fost prezent un subsecretar de stat din Ministerul de Externe al României, Ferdinand Nagy. Cele două gesturi denotă scăpări regretabile ale celor care s-au ocupat de protocolul manifestării, în condiţiile în care refuz să cred că nearborarea drapelului naţional şi cel al Comunităţii Europene sau inexistenţa unei alocuţiuni din partea reprezentantului României ar fi fost gesturi premeditate”, arată Pop în demersul său.
În acelaşi timp, însă, subprefectul a ţinut să-şi arate aprecierea faţă de scopul în sine al evenimentului:„Subliniez şi să omagiez caracterul umanitar al tuturor acţiunilor prin care ONG-uri, asociaţii şi grupuri de sprijin intervin pentru a ameliora sau finanţa activitatea de protejare şi de sprijinire a copiilor asistaţi”.
Motivele lui Foldes
Contactat ulterior de Jurnal bihorean, Claudiu Pop ne-a declarat că, întrebându-l post-eveniment pe amfitrionul dr. Foldes Adalbert de ce autorităţilor române nu li s-a dat cuvântul înainte de concert, acesta i-ar fi reproşat subprefectului că nu i s-a confirmat în scris de către instituţiile româneşti participarea la eveniment. „Cum poate să spună aşa ceva, din moment ce, împreună cu primarul Oradiei şi cu preşedintele CJ Bihor i-am întâmpinat la Aeroport pe oaspeţii austrieci şi i-am însoţit toată ziua?! E impardonabil să spui aşa ceva!”, ne-a declarat, revoltat, Claudiu Pop.
J.b. l-a abordat şi pe dr. Foldes în această problemă. Acesta s-a scuzat însă, spunând că e indisponibil. Ne-a promis, în acelaşi timp, o reacţie în scris din partea Serviciului Maltez la protestul subprefectului Pop. Până la închiderea ediţiei, însă, comunicatul respectiv nu sosise pe adresa redacţiei. Dr. Foldes e vicepreşedintele Fundaţiei Caritas Sf. Apostol Ştefan Sâniob şi liderul sucursalei Oradea a Serviciului Maltez.
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!