Cum e de aşteptat însă, din lipsă de bani, inspectorii CAS Bihor nu vor negocia mai nimic cu furnizorii ci îi va pune în situaţia de a semna contracte pe sume infime, care nu vor acoperi costurile serviciilor prestate, iar bolnavii vor fi puşi în plus la plată. Bugetele caselor de asigurări de sănătate din ţară sunt mult subţiate astfel încât e posibil ca mulţi furnizori medicali să fie nemulţumiţi din cauza sumelor mai mici decât cele primite în anii precedenţi prin contract cu CAS Bihor.
Dovadă că sistemul sanitar şchioapătă financiar e şi intenţia de introducere a coplăţii, prin care fiecare asigurat va fi obligat din vară să achite o anumită sumă de bani în plus la diferite servicii medicale, chiar dacă e bun platnic la fondul naţional de asigurări de sănătate.
Furnizorii de servicii medicale din judeţul Bihor sunt invitaţi la Casa de Asigurări de Sănătate Bihor să solicite şi să încheie contracte cu această instituţie pentru a oferi pacienţilor servicii medicale gratuite sau cu cotă-parte. Inspectorii de la CAS Bihor au anunţat că data limită pentru semnarea contractelor de servicii medicale pentru anul 2010, pe toate domeniile de asistenţă medicală, medicamente şi dispozitive medicale, este 30 aprilie.
Informaţii
Reprezentanţii legali ai furnizorilor de servicii sunt poftiţi la sediul C.A.S. Bihor (Şoseaua Borşului, km4) să depună cererile şi documentele necesare pentru semnarea contractelor de furnizare de servicii medicale, medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale pe anul 2010. Documentele necesare sunt afişate la sediul C.A.S. Bihor din Oradea şi pe pagina web a C.A.S. Bihor.
De asemenea, hotărârea de guvern (nr.262/01.04.2010) şi ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (nr.265/408/2010) vizând normele metodologice de aplicare a contractului-cadru pentru anul 2010 pot fi consultate pe site-ul CNAS.
Inspectorii de la CAS Bihor spun că aceste contracte vor fi „negociate” însă anual, furnizorii de servicii medicale sunt puşi în faţa faptului împlinit: li se spune suma care urmează să li se aloce şi nu mai au posibilitatea să negocieze mai nimic. Informaţii suplimentare despre contractări – la sediul CAS Bihor, de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!