La simularea din aprilie, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor raporta un procent de promovabilitate de 33% la proba de matematică în cadrul examenului de Evaluare Naţională şi preconiza o creştere a acestuia „prin mobilizarea elevilor” până spre nivelul de promovabilitate din 2012, de 68%. Iată însă că s-au depăşit şi cele mai optimiste predicţii, promovabilitatea depăşind 78% încă dinaintea contestaţiilor depuse sâmbătă Semn fie că absolvenţii clasei a VIII-a s-au pus cu burta pe carte „pe ultima sută de metri” fie că ex-ministrul Funeriu are „un procent” de dreptate când spune că subiectele la matematică au fost mai uşoare decât în anii precedenţi. Aceiaşi părere o au şi profesori de matematică ce preferă să nu-şi dea numele, cu excepţia unora pensionaţi, precum orădeanul Alexandru Galchiş. Iar inspectorul de matematică Florin Nicoară se abţine să comenteze dificultatea subiectelor explicându-ne că Inspectoratele Judeţene nu au prerogative în conceperea subiectelor ci doar Ministerul.
Cert este că pe lângă bucuria promovării în număr mai mare, nivelul subiectelor de anul acesta a uniformizat mediile la liceele bune, cu riscuri inerente la repartizare. De pildă, din cei 51 de gojdişti, 23 au luat nota zece la matematică şi 24 peste nouă.
Încă dinaintea celor 249 de contestaţii depuse sâmbătă, după afişarea notelor la examenul de Evaluare Naţională, nouă elevi din Bihor aveau media 10.Elevii cu note de 10 la toate probele sunt: Banciu Patricia Ioana, Ilisie Iulia Mădălina şi Smausz Rebecca Denisse (toate trei de la Şcoala „Oltea Doamna” Oradea, calificate anul trecut la olimpiade naţionale de matematică, limba română, lingvistică ori geografie), Dencó Krisztina Anett (Colegiul „Octavian Goga” Marghita), Rus Camelia Bianca (Şcoala „Nestor Porumb” Tulca), Mureşan Maria Ştefania (Şcoala „Dacia” Oradea), Suplăcan Ioana Mara (Liceul „Betel” Oradea), Caba Rebeca (Şcoala „Nicolae Bălcescu” Oradea) şi Horvat Reka (Liceul „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea).
Ca şi coincidenţă, notăm că anul trecut a mai obţinut media zece la Evaluarea Naţională o elevă cu numele de Banciu Patricia Ioana, dar provenind de la Şcoala „Miron Pompiliu” din Ştei.
Gojdişti tari la Mate
După cum era de aşteptat, gojdiştii s-au remarcat la proba de matematică, unde 23 din cei 51 de elevi înscrişi au luat nota 10: Banu Teona Sorina, Bendea Anda Maria, Blaga Vasilan Remus, Bob Ana Clara, Bugnariu Vlad, Cherecheş Raul Şerban, Cmeci Ionuţ Sergiu, Eleneş Maria Antonia, Fărcaş Cassandra Andreea, Filimon Andreea Maria, Gavra Vlad, Grama Tania Andreea, Gyorodi Diana Roberta, Hotea Cristina, Ianc Dragoş Dumitru, Judea Denisa Ştefania, Lazăr Mădălina Elena, Pop Daiana Maria, Popa Doru, Puşcaş Andrei Gabriel, Rada Vlada, Şuteu Anda Maria şi Todor Paula Cristina.
249 de contestaţii
Subiectele şi baremul de corectare se găsesc pe site-ul Ministerului, la adresa www.edu.ro
Purtătorul de cuvânt al IŞJ Bihor, Claudiu Damian, ne-a informat că în judeţul nostru s-au depus 249 de contestatţii din care 166 la limba română, 75 la matematică şi câte 4 la limbile maghiară şi germană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!