Centrul va ajuta la îmbunătățirea vieții copiilor și tinerilor cu dizabilități neuromotorii.
[eadvert]
„Pe 2 iunie am început oficial lucrul pe șantierul pentru constructia Complexului de recuperare Sfântul Nectarie pentru copii si tineri cu dizabilități neuromotorii.
Am început cu trasarea cu topograf a aleilor, parcărilor și a bisericii, activitate care va dura 3 zile, apoi mergem mai departe. Avem finalizata o lista completa cu necesarul pentru construcția și amenajarea interioara a bisericii și firmele și oamenii care vor să contribuie ne pot solicita acest necesar prin mail la adresa info@mnf.ro, telefonic scriindu-ne în prealabil pe Whatsapp la nr 0721366255 pentru a contribui ca ctitori sau donatori. Biserica este prima și cea mai micuță ca dimensiune dintre cele 3 clădiri cu a căror construcție vom începe simultan. Dumnezeu să ne ajute până la finalizarea proiectului”, este mesajul lui Mihai Neșu.
Toti care vor sa contribuie la construcție pot trimite cuvântul CRED prin sms La 8844 pentru a dona 2 euro lunar sau pot dona online aici https://mihainesu.shopia.ro/
Complexul de recuperare pentru tineri și copii cu dizabilități aduce un concept nou de societate întreprinzătoare, integrativă, susținătoare prin care cetățenii din Bihor și alte localități pot beneficia de servicii de agrement oferite de Fundația Mihai Neșu, contribuind în același timp la o cauză nobilă. Terenul pe care va fi construit complexul se află în Cihei are o suprafață de 2, 3 hectare, două fronturi stradale de 95 metri și a costat 210 mii de euro.
Spații noi pentru recuperare:
-Piscină pentru hidroterapie
-Solare pentru terapie horticolă
-Mini-fermă de animale- cu capre, găini, ponei și animale de terapie- atât pentru echitație cât și pentru dezvoltarea deprinderilor gospodărești ale copiilor și tinerilor.
-Necti Bar și Salad Bar – in care tinerii cu dizabilități vor participa la plantarea, culegerea si pregătirea legumelor si fructelor
-Spații de cazare pentru familiile copiilor cu dizabilități, care vin la terapie din alte orașe
-Grădini senzoriale pentru stimulare senzorială și relaxare
-Mai multe săli de terapie atât pentru copii cât și pentru tineri
-Terapii de grup și ateliere de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă
-Spațiu de închiriat pentru petreceri, ateliere cu copii
-Loc de joacă adaptat pentru copii cu dizabilități
Trimite articolul
XFelicitări! Mult succes și multă sănătate. Cu siguranță o să mă alătur multor persoane cate v-or dona pt cei nevoiași. Doamne ajută!