Potrivit IPJ Bihor, luni, la ora 12:30, în urma probatoriului administrat, polițiștii Postului de Poliție Aștileu au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi tineri de 18 și 16 ani, ambii din Aștileu.
Aceștia sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosinţă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Aștileu îi bănuiesc pe aceștia că, în noaptea de 28 spre 29 aprilie, în jurul orei 24:00, ar fi sustras un autoturism din fața unui imobil din Aștileu”, a explicat comisarul șef al IPJ Bihor, Alina Dinu.
De asemenea, cei doi sunt bănuiți că ar fi condus respectivul autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, pe drumurile județene 764, 108 I și pe alte drumuri comunale, până în localitatea Cacuciu Nou, unde l-ar fi abandonat, avariat, în fața unui imobil.
În cauză, bănuiții au fost prezentați, marți, Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd pentru dispunerea măsurilor legale față de aceștia. Oamenii legii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tinerilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!