Autogara are patru peroane, o clădire cu o suprafață de 100 de metri pătrați, cu o sală de așteptare, grupuri sanitare și două spații comerciale. Autogara se află pe strada Libertății, nr. 8, în zona centrală a orașului Săcueni.
„După finalizarea recepției lucrărilor, vom demara procedurile necesare pentru transferul autogării în administrarea Primăriei Săcueni. Investim în infrastructură pentru a oferi călătorilor condiții mai bune și confort sporit. Asemenea celor din Marghita și Beiuș, autogara din Săcueni face parte din eforturile noastre de a moderniza transportul județean și de a crea o rețea de transport public bine integrată”, a precizat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Proiectul a fost executat de asocierea de firme EVALSTAR SERV (lider), Daraban Radu Ioan – Birou individual de arhitectură și DHELECTRIC SYSTEM SRL.
„Termenul de execuție a fost de 6 luni, valoarea lucrărilor fiind de 1.507.710,67 lei, cu TVA. Contribuția Consiliului Județean Bihor este de un milion de lei, restul sumei fiind alocată de Primăria Săcueni”, a transmis Consiliul Județean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!