Spitalul de Recuperare din Băile Felix este poate singura mare unitate cu paturi din judeţ care anul trecut a reuşit să îşi facă destule venituri proprii încât să şi cumpere aparate noi pentru bolnavi şi să facă alte investiţii.
Dovadă că managementul conducerii de la acest spital a fost mai puternic decât criza economică şi sărăcia din ţară sunt cifrele şi faptele.
Astfel, anul trecut, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix au fost efectuate, din veniturile proprii ale unităţii, o serie de achiziţii publice în scopul menţinerii calităţii serviciilor medicale oferite pacienţilor noştri la nivelul prevăzut în standardele naţionale de acreditare a spitalelor, a informat managerul Ramona Nicoleta Suciu. Mai exact, în tot anul trecut, unitatea a produs 2.526.740 lei.
Din fondul de dezvoltare s-au cumpărat dispozitive medicale finanţate, în valoare de 1.304.252 lei, constând în echipament robotizat de reeducare a mersului. „ReoAmbulator” este destinat pacienţilor din Secţia Clinică R.M.F.B. Copii – Băile 1 Mai, în valoare de 1.143.052 lei ( TVA inclus). Alături de celelalte dispozitive robotizate de reeducare a mersului (Lokomat) şi a membrelor superioare pentru adulţi (ReoGo), acest aparat vine în sprijinul pacienţilor care vor avea şansă, în număr mai mare să aibă acces la recuperare mai rapidă. Apoi s-a cumpărat un osteodensitometru, în valoare de 161.200 lei.
Din banii spitalului
Din venituri proprii s-au cumpărat alte aparate şi dispozitive medicale, în valoare de 332.771lei: aparatură de electroterapie, hidroterapie, kinetoterapie; dispozitive pentru terapie ocupaţională; aparatură pentru laborator analize medicale.
Tot din venituri proprii s-au efectuat lucrări de reparaţii capitale în valoare de 689.767 lei şi s-au achiziţionat utilaje profesionale pentru blocul alimentar şi sisteme de supraveghere video, achiziţii în valoare de 199.950 lei.
Unitatea a beneficiat şi de sponsorizări în sumă totală de 72.751 lei în anul ce s-a încheiat, sponsorizări oferite în bunuri necesare desfăşurării activităţii spitalului.
Drept mulţumire pentru realizările făcute către bolnavi, managerul ţine să mulţumească personalului spitalului „pentru dedicarea profesională manifestată”, precum şi tuturor colaboratorilor pentru implicarea şi sprijinul acordat spre recuperarea bolnavilor ce ajung la Spitalul de Recuperare Medicală Băile Felix.
Citiți principiile noastre de moderare aici!