O mâna de oameni, în majoritate reprezentanti ai Consiliului Judetean, împreuna cu colege de la Societatea Nationala a Femeilor Ortodoxe, au venit ieri la Spitalul de Copii, de 15 februarie, Ziua internationala a copilului cu cancer.
Au aflat „live”
Gazda, directorul Spitalului de Copii, dr. Gheorghe Carp, împreuna cu cei doi oncopediatri din unitate (dr. Ritli Ladislau si dr. Gabriela Miculschi), le-au aratat „live” (pe viu) celor prezenti problemele si nevoile copiilor cu cancer, precum si necesitatile din sectie.
Musafirii au aflat de tratamentele dure pe care micutii cu afectiuni neoplazice trebuie sa le suporte ca sa aiba sanse de vindecare. Au aflat si de faptul ca, anual, la Spitalul de Copii intra în evidenta 15 – 17 cazuri noi de cancer la copii, ca din cei 110 minori din scriptele oncologilor 70 au fost declarati vindecati dupa ce au suferit diferite tipuri de cancer. Din totalul celor 110 copii cu cancer, 54 au fost tratati în Spitalul de Copii.
Evenimentul de miercuri aproape ca si-a atins scopul propus de organizatori, si anume achizitionarea unor aparate medicale indispensabile copiilor cu cancer. Înainte de eveniment, mai multe persoane fizice care au dorit sa îsi pastreze anonimatul, precum si patroni ai unor firme din Oradea si din judetul Bihor, au donat în total 27 milioane de lei vechi, alimente, pachete cu dulciuri si carti de colorat pentru micuti.
Mâna de la mâna
Miercuri, directorul Directiei Judetene de Protectie a Copilului, Koncsek Zita, a donat 25,6 milioane de lei vechi, bani strânsi de la circa 140 de salariati ai Consiliului Judetean. Directorul economic al CJ, Elisabeta Bubui, a pus pe jar mai multe firme, care în final au reusit sa le ofere copiilor o masa de prânz mai ceva ca la restaurant. Tot de la Consiliul Judetean, Fundatia Social – Comunitara a donat alti 1.000 euro pentru aparatura medicala.
Reprezentantele Societatii Femeilor Ortodoxe au ajutat la alcatuirea pachetelor pentru copiii internati si au declarat în timpul vizitei ca vor contribui si pentru achizitionarea de aparate medicale pentru copiii suferinzi. Viceprimarul Biro Rozalia nu a putut veni la eveniment, dar a anuntat ca Primaria va contribui cu 100 milioane de lei, tot pentru aparatura medicala.
Aparatura scumpa
La finele manifestarii, cei doi oncopediatri, Ritli si Miculschi, ne-au spus ca pentru aparatura de care au nevoie ar fi necesari în jur de 10.000 euro. Din banii primiti, circa 5.000 euro, vor cumpara un injectomat (pentru administrarea tratamentului cu citostatice) în valoare de circa 1.400 euro, si chit în valoare de 1.000 euro.
Restul banilor vor fi destinati achizitionarii altor aparate vitale pentru laboratorul anatomo-patologic din spital, unde se efectueaza analize exacte pentru confirmarea sau infirmarea afectiunilor canceroase.
Otilia Sandor
Trimite articolul
Xasemenea actiuni ar fi necesare cat mai des pt.ca aparatura de la noi din tara este ffff veche si copii bolnavi de cancer si parinti au de trecut prin multe dureri si chinuri Acest lucru il stiu din experienta propriesi copilul meu a dost in spital timp de un an si am luptat cu aceasta boala nemiloasa care ne-a invins.Din pacate aparatura din spitale este jalnica si nu stiu unde merg banii platiti pt.fondul de sanatate si DE CE NU AJUNG UNDE ESTE NEVOIE? OARE CEI CARE SUNT PUSI SUS IN ANUMITE FUNCTII,NU AU SI EI UN SUFLET SAU O CONSTIINTA? AR TREBUI SA SE GANDEASCA LA FAPTUL CA BOALA NU ALEGE SI NU SE STIE NICIODATA CAND ITI VINE RANDUL.