Scopul evenimentului derulat în cadrul proiectului „Sprijin educațional comunitar pentru copii cu părinți plecați în străinătate derulat de CREFOP este de a împărtăși experiențe, informații și soluții practice pentru a ajuta acești copii să depășească problemele pe care le întâmpină în timpul absenței părinților lor.
[eadvert]
Workshop-ul s-a adresat specialiștilor din diferite domenii care lucrează cu copiii și familiile care au cel puțin un părinte plecat în străinătate, cum ar fi psihologi, consilieri școlari, asistenți sociali și alți specialiști interesați de această problemă. Specialiștii au discutat despre impactul plecării părinților în străinătate asupra copiilor, nevoile specifice ale copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă și gradul de participare socială al copiilor. În continuarea workshop-ului va fi realizat un ghid pentru părinți. Acesta va cuprinde subiecte precum: ce trebuie făcut înainte și după plecarea părinților, cum să comunici cu copiii și să menții legătura cu ei dar și importanța acordării dreptului copilului de a participa la deciziile ce îl privesc.
„Obiectivele noastre includ sporirea gradului de responsabilitate a părinților și sensibilizarea lor asupra efectelor negative și a nevoilor copiilor, precum și conștientizarea importanței satisfacerii acestor nevoi pentru o dezvoltare sănătoasă a copiilor”, a precizat Flaviu Porojan, coordonatorul Centrului CREFOP Oradea.
Evenimentul a avut loc în cadrul activității Campanie de informare și conștientizare a părinților, persoanelor în grija cărora rămân copiii, specialiștilor, copiilor și publicului larg în ceea ce privește obligațiile legale care le revin părinților la plecarea din țară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!