Final de proiect la Cefa. Pe 31 ianuarie , Asociaţia Pro Cefa, iniţiatoarea proiectului „Mândru-i dansu bihorean” , va face un bilanţ .„Ardeleana”, de pe Valea Crişului Negru, „Ardeleana”, de la Roşia, „Dansul Barcăului”, „Tura Fetelor”, „Polcă din Beiuş”, „Polcă bătrânească”. Sunt doar câteva dintre dansurile pe care copiii din şcolile din Cefa şi Inand le-au învăţat în cadrul proiectului „Mândru-i dansu bihorean” de la instructorul Florica Negrău, voluntar şi reprezentant al partenerului de proiect „Florile Bihorului”.
15.000 euro
Proiectul este finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei, prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) – Fondul pentru Organizaţii Neguvernamentale.Valoarea totală a proiectului este 15.000 de euro, din care 13.500 euro reprezintă finanţarea nerambursabilă oferită prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European (SEE) – Fondul pentru Organizaţii Neguvernamentale.
Printre obiectivele proiectului au fost: păstrarea şi promovarea specificului cultural, al tradiţiilor şi valorilor folclorului românesc din zona Cefa, transmiterea artei dansului popular bihorean tinerei generaţii, promovarea dansului folcloric din zona comunei Cefa în regiunea apropiată acestei comunităţi, îmbunătăţirea calităţii dansului popular bihorean, stimularea interesului publicului pentru consumul de dansuri populare prin organizarea de activităţi interactive şi prin participarea la activităţile organizate de aplicant şi partenerii săi. Iniţiatorii proiectului au vrut să umple un gol şi anume faptul că, în disciplinele şcolare studiate în şcoala românească, păstrarea şi transmiterea tradiţiilor de artă populară românească nu sunt cuprinse. Iar tinerii cunosc insuficient propiile lor tradiţii şi obiceiuri.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!