Peste 300 de elevi de gimnaziu şi profesori au fost angrenaţi de poliţiştii de prevenire bihoreni în concursul „Şcoala fără violenţă”, ajuns la a noua ediţie. Evenimentul, susţinut miercuri, 23 martie, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea a fost organizat de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Poliţiei Bihor şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi cu cei de la Ghibu.
Să înveţe creativ
Anul acesta, poliţiştii au vrut să sporească nivelul de siguranţă a elevilor în spaţiul public şi privat, provocându-i să înveţe în mod creativ. Peste 300 de elevi și profesori organizaţi în 17 echipaje din cadrul unor instituţii de învăţământ liceale din Judeţul Bihor, respectiv din municipiul Oradea, Tinca, Șuncuiuș, Câmpani, Husasău de Tinca, Rieni, Vașcău, Suplacu de Barcău, Roșia, Bulz și Sâmbăta au concurat pentru a-şi dovedi cunoştinţele în materie de prevenire a violenţei în mediul şcolar. Competiţia a constat în parcurgerea a două probe, respectiv un moment artistic și realizarea unui afiș din domeniul prevenirii criminalității.
Prima probă, momentul artistic, a constat în demonstraţii de dans, muzică, sport sau scurte scenete, care au surprins efectele nocive pe care violenţa, indiferent de forma sa de manifestare, o are asupra adolescenţilor, dar şi metode de a contracara astfel de manifestări. Expresivitatea, originalitatea, legătura conţinutului cu tema, precum şi alte asemenea criterii, i-au animat pe elevi într-o strânsă luptă pentru locurile fruntaşe. Emoționați, nerăbdători să urce pe scenă, dar și îmbrăcați spectaculos, elevii au folosit atât limbajul verbal, cât și cel nonverbal pentru a-și transmite cât mai eficient mesajele de prevenire a violenței, utilizând și fond muzical adecvat, astfel încât să încânte auditoriul.
Realizarea unui afiș sau a unui poster reprezentativ pentru prevenirea delincvenţei juvenile a fost cea de-a doua probă în care au fost implicați elevii de gimnaziu. Afişele în format A3 au fost greu de diferenţiat, datorită mesajelor preventive foarte bine alese: „Prezent în școală, absent în penitenciar”, „Violența, forță sau slăbiciune!”, „Mai mult câștigi prin iertare, decât prin violență!” , „Viața mea îmi aparține, eu aleg cum vreau să fiu!”, „Unde-i pace, iubirea crește, violența nu sporește!”, „Alungă violența din trenul vieții”, „Violența naște lacrimi, zâmbiți mereu!”, „Votează Nonviolența!”, „Înlătură violența, fă loc dragostei!”, „Violența ucide caractere!” au fost mesajele preventive promovate de elevi în cadrul concursului.
Locul I a revenit echipajului format din elevii Liceului Tehnologic Suplacu de Barcău, locul al – II – lea a fost adjudecat de echipa Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea, iar echipajul de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea s-a clasat pe locul al III – lea. Menţiuni au luat copiii de la Colegiul Național „Avram Iancu” din Ștei, Școala Gimnazială „Georgiu Popa” din Câmpani și cei de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Oradea. Au fost acordate patru premii speciale: două pentru „Cel mai bun mesaj preventiv”, obţinute de echipajul de la Școala Gimnazială nr.1 Roșia și de la Școala Gimnazială Nr. 1 Rieni și premiul special pentru „Cel mai reprezentativ afiș preventiv”, obţinut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Husasău de Tinca și cei ai Școlii Gimnaziale Nr.1 Bulz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!