În fiecare an, consilierul Regelui pe probleme silvice, beiuşeanul Ferko Jeno, pleacă la Săvârşin însoţit de colindători. Anul acesta, omul Regelui a fost însoţit de Corul Fiat Lux, cunoscut publicului şi din finala concursului „Românii au talent”.
Corul Fiat Lux este o tânără formație corală, ce există de nouă ani și care pledează pentru promovarea frumosului în muzică. Cu un repertoriu variat care cuprinde piese muzicale din epoci și stiluri diferite, de-a lungul anilor a participat la diferite concursuri, festivaluri, concerte sau evenimente. „Pe măsură ce timpul a trecut, pe lângă echipa noastră muzicală am reuşit să formăm şi o echipă a prieteniei, a încrederii și a formării comune. Credem că muzica se poate trăi cu adevărat doar acolo unde sunt prezente şi valorile morale ale omului”, spune Antonia Nica, leaderul şi dirijorul Fiat Lux.
Primirea oaspeţilor din Bihor a fost una cât se poate de caldă şi solemnă, în acelaşi timp. Atmosfera de sărbătoare şi onoarea momentului şi-au spus cuvântul.
„A fost o deosebită onoare pentru echipa noastră să poată interpreta în fața membrilor Familiei Regale, câteva dintre frumoasele colinde cunoscute de noi toți: Vine hulpe di la munte / Adrian Pop, Carol of the bells / colind ucrainean, Steaua sus răsare / Ioan Chirescu, Moş Crăciun / Radu Zamfirescu, Cântec de Crăciun / Gh. Budiş”, spune Antonia Nica, dirijorul Corului Fiat Lux.
Impresia pe care au făcut-o colindătorii de la Fiat Lux a fost foarte bună. „A fost cu totul un moment deosebit!”, a spus Alteţa Sa Regală, Principesa Margareta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!