Proiectul edificării de blocuri în strada Ceyrat, în contul unui parteneriat public-privat s-a deblocat, recent, în justiţie. Primăria a finalizat litigiul pe care l-a avut cu o cetăţeancă, în numele căreia s-a solicitat o porţiune de teren de pe amplasamentul vizat de proiectul dezvoltării Cartierului Ceyrat.
„Prin urmare, terenul vizat a fost degrevat de sarcina privind litigiul. Acest lucru dă posibilitatea Primăriei Oradea, prin Direcţia Patrimoniu Imobiliar, să scoată la licitaţie, în vederea concesionării pentru construirea de locuinţe la preţuri avantajoase, cele două pachete de loturi în suprafaţă totală de 5.750 mp (amprenta la sol a viitoarelor construcţii). Fiecare pachet cuprinde două loturi de teren”, transmite Primăria printr-un comunicat de presă.
Pentru două din aceste loturi se aşteapă avizul Instituţiei Arhitectului şef, având în vedere apropierea lor de drumul existent şi posibilitatea lărgirii acestuia.
De menţionat că, din cele 11 loturi din cartierul Ceyrat, s-au concesionat deja un număr de 7 loturi. Pe unul dintre loturi, a început deja construirea unui bloc de locuinţe.
Unul dintre obiectivele majore pentru administraţia locală îl reprezintă construirea ansamblului rezidenţial de pe strada Ceyrat. Conform planurilor municipalităţii, cartierul rezidenţial format din locuinţe, spaţii comerciale, parcări, puncte de colectare deşeuri selective, zone verzi publice de cartier şi zone verzi private de cartier, locuri de joacă pentru copii etc. va fi construit de investitori privaţi, în urma unor licitaţii pentru concesionarea amplasamentelor pentru aceste blocuri. „Ne dorim ca prin aceste investiţii oraşul Oradea să ofere un pachet de locuinţe suplimentare pentru cei care doresc să se mute în Oradea sau să cumpere un apartament nou”, a declarat primarul Ilie Bolojan.
Preţul de pornire (redevenţa) al licitaţiei publice deschise este de 7,00 lei/mp/an. Data limită de depunere a ofertelor este 8 mai 2017, ora 09:00. Şedinţa publică de deschidere a ofertelor va avea loc în aceeaşi zi, de la ora 13:00, în sala mică a Primăriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!