Valoarea totală a amenzilor a ajuns la160.230 de lei. Totodată, polițiștii bihoreni au reţinut 28 de permise de conducere și cinci certificate de înmatriculare.
Cele mai multe amenzi au fost acordate pentru încălcarea limitelor de viteză.
„293 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 36 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, două sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, iar 29 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, transmite comisar șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Cu 122 km/h pe Calea Clujului
Recordul de viteză din acest weekend îl deține un bărbat de 41 de ani din localitatea bihoreană Sărand. Acesta a fost înregistrat cu radarul în timp ce conducea pe Calea Clujului un autoturism cu viteza de 122 km/h, într-o zonă de limitare a vitezei la 70 km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
Trimite articolul
XPeste 30 km/h depasire a vitezei legale admise inchisoare cu suspendare prima ocazie dupa care 1 an cu executare !!!