În a cincea zi de Școală au apărut alte cazuri de elevi și dascăli depistați pozitiv sau suspecți. Ei au apucat să participe la ore. După cazurile celor doi elevi depistați cu Covid 19, unul din clasa a IV-a A la Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna”, iar celălalt în clasa a X-a I la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, cazuri noi de Covid -19 au fost confirmate atât în rândul copiilor, cât și a personalului didactic. Faptul a dus la izolarea colegilor de clasă. Clasele au fost închise pentru igienizare, iar colegii elevilor vor învăța în sistem online și sunt obligați să rămână în izolare timp de 14 zile.
[eadvert]
Vineri, 18 septembrie 2020, la Școala Gimnazială nr. 16 din Oradea, un elev, al cărui tată a fost confirmat cu noul coronavirus, a prezentat simptome specifice Covid. Imediat a fost informat personalul medical al școlii, iar elevul a fost preluat și dus în camera de izolare. Elevul va fi testat, la fel și fratele său, elev în aceeași unitate de învățământ, iar colegii săi vor sta în casă 14 zile.
„Conducerea unității de învățământ a luat imediat măsuri de dezinfecție a sălilor de clasă unde sunt cei doi copii”, a spus inspectorul școlar general Virgil Blage.
Sora băiatului de la Școala ,,Oltea Doamna”, confirmat cu Covid – 19, a ieșit pozitivă la test. Astfel, grupa ei, de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 23 din Oradea, împreună cu cele două educatoare, vor rămâne în izolare. Alt caz de infectare a fost confirmat la un profesor de la Liceul Teologic Romano-Catolic ,,Szent Laszlo”, din Oradea.
Protocol cu DSP
„Cadrul didactic de la Liceul Teologic , confirmat cu Covid 19, nu a fost la școală de 48 de ore. Unii dintre profesori predau la mai multe școli.Iar când apar astfel de cazuri noi verificăm unde mai predau dascălii și cu cine au intrat în contact”, a explicat inspectorul șef, Virgil Blage.
Potrivit acestuia, la școala primară din localitatea Dumbrăvița sunt 12 copii la izolare și șase la Grădinița cu Program normal din localitate. Ambele sunt structuri ale Școlii Holod.
„Noi am realizat cu Direcția de Sănătate Publică o nouă înțelegere, un fel de protocol, pentru a fi mai operativi, în sensul că ei ne dau numele, lista cu confirmații cu Covid din Oradea și județ, iar noi căutăm în EDUSAL, respectiv în SIR, ca să vedem dacă este vorba despre vreun elev sau personal. Desigur, de îndată ce descoperim că este de la noi, verificăm, să vedem unde poate să fie el găsit și cum poate să fie conctat cât mai repede. Colaborăm cu ei” a dezvăluit șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Probleme mai serioase sunt, după cum a informat Blage, la Valea lui Mihai, la Marghita, la Vadu Crișului – Bulz, care deja sunt cunoscute. Lor li se adaugă zona Măgești, Aștileu.
„Ar mai fi Tulca și Pocola, dar acolo lucrurile evoluează foarte rapid. Unii ies, alții intră în izolare. În aceste localități sunt cazuri confirmate. De exemplu, la Bulz, știți situația acelui cămin de vârstnici. La Vadu Crișului este vorba despre angajații unei firme mici. În școlile din aceste localități nu există confirmați, excepție făcând Valea lui Mihai și Marghita. Așa cum am mai spus, la grădinița arondată Școlii Gimnaziale din Valea lui Mihai o educatoare este confirmată cu Covid 19, iar la Marghita, la Colegiul Național, un elev în izolare. Mama sa, asistentă medicală la Liceul Teoretic, a fost confirmată cu Covid 19 și este în izolare la domiciliu. Ce vreau să precizez este că acești elevi nu au luat Covid-ul în școală. Peste tot unde au fost aceste cazuri am mers să verificăm dacă s-au respectat măsurile legate de asigurarea igienei, a distanțării, asigurarea biocizilor, asigurarea măștilor. Vedeți, aceste cazuri au apărut imediat după deschiderea școlii. Probabil că au venit din afară, din concedii. O să vedem de aici încolo ce se va întîmpla. O să vedem luni care va fi rata de incidență pentru fiecare localitate în parte și atunci vom decide în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență ce vom face”, a mai spus Blage.
Trimite articolul
XElementar bunul simț cere măsuri de oprire.
-
Cum poate sã le fie mintea la învățătură cu un Covid 19 ca şi amenințare?
Frica trebuie menținută.
-
Deja au murit si au fost infectati prea multi oameni in jurul nostru ca sa ne mai ingrozeasca media!Ne e suficienta viata reala!
Fix asta a banuit cam toata lumea ca se va intampla era un singur mod de a evita scoala on line, dar guvernul in frunte cu Klaus au hotarat ca victime colaterale nu conteaza doar ei sa casitge ei bine e invers au pierdut mult mai mult electorat datorita acestei decizii proaste
-
Lor le convine situația.Apare generația de analfabeți pe care îi pot manipula cum vor ei.
-
Nu apare, există deja. Specia se numește maimuța carpatină.
-
Învățătura este temelia anxietății.
Cine cauta, gaseste. Chiar toti ati innebunit ? Nu vedeti cum chinuiti copiii cu mastile astea idioate. Dupa mscarada ce o sa ziceti ? Va trebui sa dati socoteala macar asa in sufletul vostru daca mai stiti ce-i aia domnilor inspectori, sefi si membrii ai comitetelor ( doamne ca-n comunism). Si sa nu ziceti ca ati executat ordinul dat de sus, inca nu-i tarziu …
-
Pain tu ai voie sa nu pui masca la copilul tau. Asa selectia naturala isi va face mai repede efectul!
-
De ce nu va tineti copilul in online fara masca ?
-
alttds@ , Observator@ Au bagat frica in voi.
-
Vezi în Suedia… nicio măsură anti Covid, rezultatul e aproape zero cazuri Covid.
La și în Croația…
Sars-Cov-2 este un virus ARN, la fel ca virusul hepatitei C sau Ebola; asa cum nu ați văzut în 30 de ani un vaccin real pentru ele, nu o sa vedeți prea curând nici pentru Sars-Cov-2;
– atât contagiozitatea, cât și severitatea îmbolnăvirii cu Sars-Cov-2 sunt un pic mai mari decât în cazul gripei sezoniere, dar nu atât de dramatice precum ni se prezintă => da, și cu gripă poti fi intubat, și de gripă poți muri, și de la gripa poți rămâne pe termen mediu cu sechele;
– neavând posibiltatea unui vaccin, singurul fel în care ne putem proteja de un virus respirator este de a obține imunitatea de turmă;
– imunitatea de turmă apare dupa ce 60-70% din oameni intră în contact cu virusul => cei mai mulți dintre ei nu vor face boala în forma ei activa, ci vor deveni temporar acei purtători asimptomatici pe care ii internăm noi sine die = DAR = vor dobândi imunitate;
– cu cat avem mai mulți imuni, cu atât virusul nu va avea pe cine infecta => prevalența Covid-19 scade mai repede;
– Sars-Cov-2 nu este nici tifos, nici holera => purtătorul asimptomatic are un titru viral scăzut și nici nu strănuta, nici nu tușește => șanse minime sa îl dea mai departe;
– un RT-PCR pozitiv nu arata decât statutul de purtător de material viral și nu se poate interpreta în absenta unor probe imunologice din care sa rezulte prezenta sau absenta unui răspuns imun la virus => noi încă nu numai ca nu suntem în stare sa efectuam analiza ca lumea, dar luam și decizii exclusiv datorita ei;
-
In Suedia nu e ca la noi,distantarea e o regula,daca se apropie cineva de un om in magazin acela se indeparteaza si se uita urat,fara imbratisari si alte manifestari latine.Asa se poate si fara masca!
-
Păi specialistul Cercel din România a zis că virusul circulă cu 7,3km/h…
Stau și mă întreb : cu pulă de radar i-a măsurat viteza la virus?
-
-
In suedia sunt de doua ori atatea cazuri raportat la marimea populatiei
Toti cei care purtati masca si sunteti de acord ca masca filtreaza virusul si nu o sa va inbolnaviti va rog frumos si dupa ce a trecut histeria covid sa purtati masca pana la moarte, ca va ajuta! Purtati non-stop si afara si acasa si daca dormiti pentru o protectie de 101%. Nu o sa va raciti in veci pana il purtati…. jur! Aveti va rog grija de sanatatea voastra si respirati aer filtrat.
La scoala 16 e si un cadru didactic confirmat.