Acțiunea a început sâmbătă dimineață la ora 8,00 când mai mulți sportivi ai Clubului Xterra au început cursa de alergare de 24 de ore pentru cauza copiilor abandonați. Este o acțiune sportivă caritabilă în cadrul proiectului „24 de ore pentru un zâmbet”, acțiune în care an de an, sporivii orădeani și-au depășit limitele printr-un efort sportiv susținut pe parcursul a 24 de ore.
[eadvert]
„Strângem kilometri și donații pentru copiii abandonați în spitale și centre de plasament prin AMIA Suflet de copil Inca din 2012, AMIA sprijină copiii ambandonați în spitale și centre de plasament atât material cât și emoțional. AMIA asigură lucrurile necesare unui trai decent de fiecare zi (scutece, haine, rechizite, electrocasnice, medicamente, etc), dar îi și invață să umble, merg in excursii cu ei, îi ajută să-și găsească locuri de muncă și multe altele.
În acest moment, copiii din centrele de plasament se străduiesc să-si continue educația împărțind o tabletă cu încă 2-3 colegi.În cadrul campaniei “24 de ore pentru un zâmbet”, sprijinim proiectul AMIA de a le asigura acestor copii echipamentele IT necesare accesului la educație. Cu banii strânși vom achiziționa tablete, care cu sigurantă le va facilita accesul la educație și implicit la un viitor mai bun”, explică Istvan Szokolszky, sufletul acestei acțiuni, omul care a fost se două ori a fost desemnat Double IronMan şi de patru ori Iron Man în urma unor concursuri la care participă doar sportivi de anduranţă, dar și „Liderul care schimbă lumea”, recunoaștere pe care a primit-o din partea Fundației Comunitare Oradea în 2017 după ce până atunci alergase de 5 ore 24 de ore pe bandă pentru dotarea cu echipamente a secției de oncologie copii de la Spitalul Gavril Curteanu – Oradea.
Toate detaliile, despre cum puteți participa la reușita evenimentului le găsiți aici. Acțiunea durează până în 24 decembrie. Puteți alerga în curse de 1 km, 5km, 10km, 21km, 42km, 50 km, 100 km.
Citiți principiile noastre de moderare aici!