Pompierii au fost alertaţi în noaptea de joi spre vineri, 15 septembrie a.c., în jurul orei 2:15, despre producerea unui incendiu la o gospodărie situată la Bucuroaia, comuna Copăcel.
La adresa indicată de apelant au fost mobilizate trei echipaje de stingere (două de la Garda 1 Mai și un echipaj de la Detașamentul 1 Oradea) și echipajul de pompieri militari paramedici al Detașamentului 2 Oradea.
După efectuarea recunoaşterii, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta violent la un șopron în care erau depozitate fân și lemne de foc și la două locuințe din cadrul gospodăriei, flăcările înalte de peste cinci – șase metri fiind alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile şi de vântul puternic.
Se alimentau de departe
Ca să localizeze şi să stingă incendiul, pompierii militari au acţionat cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, lipsa surselor de apă în apropiere impunând alimentarea acestora în navetă, inițial de la o distanţă de circa un kilometru, iar ulterior de la aproximativ șapte kilometri, a informat cpt. Camelia Roşca, purtător de cuvânt la ISU Crişana Bihor.
Operaţiunea de stingere a fost finalizată în jurul orei 5:50, dar pompierii au mai rămas la locul incendiului ca să caute eventuale alte focare ascunse și ca să înlăture efectele negative ale evenimentului, până în jurul orei 7.45.
Proprietara gospodăriei, care a suferit un atac de panică, a primit primul ajutor calificat şi a rămas acasă, refuzând să fie dusă la spital pentru investigaţii.
Cert e că incendiul, izbucnit de la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător, aflat în șopronul lipit de cele două case, a ars acoperișurile celor trei construcții afectate de flăcări, mobilierul din două încăperi, un televizor, un frigider, doi porci și circa două tone de fân, bunurile distruse fiind evaluate la circa 20 000 lei. Bunurile salvate de flăcări de către pompieri se ridică la valoarea de circa 80 000 lei. Şi o bovină a fost salvată de flăcările mistuitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!