Săptămâna trecută, Organizația de femei a Pro România Salonta, împreună cu coordonatorul filialei, Marius Cuibuș, au făcut o vizită animalelor fără stăpâni. Nu s-au dus cu mâna goală.
Raksi Maria, președintele asociației, i-a primit pe oaspeți cu brațele deschise, plăcut surprinsă de gestul oamenilor politici. Gazda a tras și un semnal de alarmă, mesajul său fiind: „Cine are un animal să nu îl abandoneze, iar cine nu are să adopte unul”.
„Eu însămi sunt o mare iubitoare de animale, având acasă 5 pisici, iar acum o lună am adoptat un cățel care a fost aruncat pe câmp și maltratat. Stă în puterea fiecăruia dintre noi să schimbăm în bine astfel de destine. Sper ca gestul nostru să fie un exemplu și pentru alte persoane, îi invit pe toți cei care pot să ajute să o facă…
Le felicit pe colegele mele din Salonta, niște doamne minunate, pline de dragoste, care doresc să ajute. Sunt mândră să lucrez cu o așa echipă. Îl felicit de asemenea pe domnul Marius Cuibuș, fără de care nu aș fi ajuns la acest adăpost. Datorită dânsului, aceste necuvântătoare vor avea de mâncare o perioadă de timp”, a spus Simona Kadas, coordonatoarea Organizației de femei a Pro România. Aceasta a precizat că acțiunea s-a bucurat de sprijinul coordonatorului Pro România Bihor, Octavian Bara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!