Apariţia lui a surprins pe toată lumea. Deşi s-a aflat pentru prima oară pe catwalk, Richard a intrat în competiţia pentru Mister Oradea 2013 cu lecţia învăţată. Şi-a propus să fie pe podium şi a reuşit mai mult decât atât. Prin atitudine şi ţinută, l-a impresionat pe preşedintele juriului Cătălin Botezatu, care şi-a dat seama că Richard este candidatul pe care îl caută ca să reprezinte Bihorul în finala Next Top Model România, dar şi manechinul pe care îl vrea în prezentările colecţiilor sale. Richard are 19 ani, este spa-recepţioner şi antrenor de fitness la singurul hotel de cinci stele din Oradea. Este student la Relaţii Internaţionale, în limba engleză. A practicat nouă ani fotbalul, dar într-o zi a decis că fitness-ul este ceea ce-l atrage cu adevărat. „Sunt pasionat de nutriţie, sunt foarte atent la ceea ce mănânc. Fiindcă eşti ceea ce mănânci. Şi apoi, cartea de vizită a unui antrenor de fitness este chiar trupul său”, spune Richard. Deşi a decis doar cu câteva zile înainte să intre în concurs, consideră că ceea ce l-a ajutat să câştige a fost seriozitatea cu care a abordat competiţia.
„Am încercat să-l impresionez pe Cătălin şi prin limbajul non-verbal. M-am dus să fac o impresie bună”. Pentru prestaţia sa la Mister Oradea 2013, organizatorul evenimentului Marius Molan de la M Models România i-a oferit lui Richard o şedinţă foto cu artistul fotograf Adela Rusu. Richard va participa în diverse prezentări pe care designerul Cătălin Botezatu le are la mare şi în reality-show-ul al cărui gazdă este Cătălin, Next Top Model România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!