Principala victorie a ediţiei a XI-a a Serbarilor Cetatii a fost organizarea ei cu bani din visteria Uniunii Europene. Astfel că organizatorii şi-au permis să aducă pe scenă „menestreli” iscusiţi, precum Ducu Bertzi şi băieţii de la Timpuri Noi, Blackbeers şi Taxi, başca turniruri de cavaleri medievali, defilări de domniţe si ţinute de epocă şi alte atracţii. Ca urmare, deşi s-au desfăşurat in atmosferă de semi-şantier şi ploaie tomnatică, Serbarile Cetatii au convins destui orădeni să le treacă pragul prin Poarta de Est. ホn timpul zilei, vizitatorii au putut parcurge ture de ghidaj incepute incă din Centrul Istoric al Oradiei, s-au putut iniţia in tir cu arcul tradiţional, in dansuri sau meşteşuguri medievale. Un plus de interes din partea spectatorilor l-au caştigat luptele cu săbii şi buzdugane a cavalerilor veniţi de la Mediaş, defilarea cailor frizieni precum şi jongleriile cu focul şi concertele din cimpoi ale unor invitaţi din Ungaria.
Printre evenimentele culturale, s-a numărat o lecţie despre patrimoniul şi arhitectura orădeană, susţinută printr-o proiecţie găzduită de Crama Cetăţii, precum şi interpretarea pieselor de teatru „Moşieriţa veselă” şi „Stanca din casă”.
Devenite deja partenere tradiţionale ale Serbărilor Cetăţii, concursurile de tir cu arcul „Cupa Cetăţii” şi „Cupa Redpoint” s-au inscris şi ele in atmosfera specifică.
Speranţe pentru 2012
De notat că şi ediţia de anul viitor a Serbărilor Cetăţii se va bucura de o finanţare europeană similară, de circa 70.000 de lei, in plus urmand să se finalizeze pană atunci Teatrul de Vară şi parcul dendrologic ce se amenajează acum in Şanţul din spatele Cetatii precum şi cateva corpuri de clădiri interioare.
C.H
Citiți principiile noastre de moderare aici!