Avertizarea meteo intră în vigoare de marți, 03 martie, ora 18:00.
Potrivit ANM, în intervalul menționat, la început în regiunile vestice și sud-vestice, apoi și în cele centrale, temporar va ploua și, îndeosebi prin acumulare în zonele deluroase și montane, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și pe arii restrânse 30…35 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă și se vor semnala descărcări electrice.
La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini mari precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze ce vor depăși 50…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h.
Citiți principiile noastre de moderare aici!