Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până luni, 27 noiembrie, ora 16:00, vor avea loc precipitații moderate cantitativ și ninsori la munte.
„Începând din seara zilei de duminică (26 noiembrie) aria precipitațiilor se va extinde din vest și va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării. În Banat, Crișana, Maramureș și zona de munte aferentă, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp. Va ploua, iar în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei și în zona de deal din regiunile vestice, trecător se vor semnala precipitații mixte. La munte, treptat vor predomina ninsorile și mai ales în zona înaltă se va depune strat de zăpadă”, informează ANM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!