În perioada 21-23 iulie, temperaturile vor fi caniculare şi disconfort termic accentuat.
„Valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi în creştere, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade.
În Banat, Crişana, jumătatea de vest a Olteniei şi în sud-vestul Transilvaniei, vremea va deveni caniculară, iar temperaturile maxime vor urca spre 37…38 de grade. Pe arii relativ extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În regiunile nordice, vestice, la deal şi la munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată”, transmite ANM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!