Începând de luna viitoare, accesul în parcarea subterană de pe Independeței se va face cu tichet sau cu abonament de riveran, pentru orădenii care locuiesc în apropiere. În ultima ședință de Consiliu local din acest mandat, consilierii au votat propunerile executivului local de administare a parcării. Astfel, de luna viitoare, în parcare se va vor practica tarife similare celor de la parcarea de pe Tribunalului.
[eadvert]
Pot folosi parcarea cu abonament de riveran, orădenii cu domiciliul pe străzile Independenței (între strada Piața Uniri și strada Piața 1 Decembrie), Piața Unirii pe stânga (între str. Independenței și Vasile Alecsandri), Vasile Alecsandri pe stânga și dreapta (între Piața Unirii și Piața 1 Decembrie), Libertății pe stânga (între Podul Sf. Ladislau și Iosif Vulcan) și N. Grigorescu, pe partea dreaptă. Regulamentul parcărilor spune că nu se acceptă contractele de comodat, în emiterea abonamentului de riveran.
În cadrul plenului, consilierul social-democrat Liviu Sabău Popa a cerut executiului să extindă această facilitate cu zonele cuprinse în perimetrul delimitat Piața Ferdinand, Iosif Vulcan și Primăriei, până la Partium, dar a fost tratat cu refuz de primarul Ilie Bolojan. Argumentul edilului: parcarea s-ar umple de riverani și nu ar mai rămâne spațiu pentru orădenii care au treabă în centru sau pentru vizitatori.
Proiectul votat mai arată că, de luna viitoare, se vor preda către RCS RDS 93 de locuri de parcare, compania deține o parte din teren și a contribuit financiar la investiția primăriei.
De la deschiderea parcării și până acum, mulți dintre clienți au reclamat faptul că locul nu a fost dotat cu un panou informativ care să arate câte locuri mai sunt libere. E de așteptat ca acest neajuns să fie remediat odată cu înființarea unui birou de administrator în parcare.
Trimite articolul
XO investiție prea bună pentru timpul urât, se pot organiza târguri de piață pe timp de ploaie, viscol.
Pe orice vreme, se pot organiza și turnee mondiale de ping-pong.
O noutate: munții noștri porfir poartă noi labirinturi pentru turism.
După săparea cu succes de la Magheru, se pot sãpa galerii subterane între palatul episcopal( Palatul de Roz), primãria ( palatul De Ocru), vulturul negru ( palatul Ochi de Digi) și parcarea Cârtiţei Negre.
Pe galerii turiștii vor circula non-stop, aducând profit la casierii de la intrãri.
Viitorul pasaj poate fi pe principalã.
-
Buna asta cu catacombe pe sub centrul Oradei:))))) si casierii care taxeaza la intrare🤣🤣🤣. Si eu mai beau cate o bere dar niciodata nu ma pun sa dau sugestii la betie.
-
Beţie sã vezi cã se poate face.Mobilitate spartanã. De la spart, perpetuum scobile. Din loc in loc se pot închiria parcãri subterane de vinuri. Pentru suprafaţå, la localuri. Se descongestioneazã traficul. Nu mai trebuie plantãri.Vagonete din butoaie de bere.Piste pentru biciclete pentru eternitate. La capãtul fondului.
-
Bir tango.
Demolarea este regenerare și dezvoltarea este risc.
Pe scaun nou judeţoresc începe ciclul cel doresc, cu drum-parcãri giradosesc- pe urmã podurti, pasarele si pasaje plin cu ele.
Sa inteleg ca abonamentele synt doar pentru riverani?
(Restul cometariilor sfideaza sunt tampite.)
-
Nu mai vorbim de preţ cu liberalii, aţi observat? Ne-a mai rãmas sã,, vorbim” la putere dacã ne dau facilitatea, aţi observat? Tâmpiţi sunt cei care nu îşi dau seama de,, obiceiul” de douã mandate încoace cã la primul,, greaua moştenire”.
Liberalul vreao o ţarã cu construcţii ca şi afarã cu salarii de ocarã, socialii vor ceva şi cu salariul, pensia.
Dar la inceput au spus ca 3 luni va fi gratis. Asa repede a trecut 3 luni???