Operatorii economici prestatori de servicii de schimb valutar au noi reglementări în domeniu, valabile din luna iulie 2009. Prin aceste reglementări s-a dorit stoparea practicilor care induceau în eroare consumatorii cu privire la cursurile practicate. Reglementărilor nu sunt respectate însă de către toţi agenţii economici, mulţi dintre ei mai încercând să inducă în eroare clienţii. „Din păcate, au fost găsite din nou modalităţi de a induce în eroare consumatorii. Astfel, panoul unic din exterior se acoperă «întâmplător», (de exemplu cu un tomberon de gunoi), în aşa fel încât, consumatorii au la dispoziţie doar informaţiile din interior, unde se afişează mai multe cursuri de schimb, ceea ce poate duce din nou la inducerea în eroare a consumatorilor”, susţine Sebastian Secoşan, director coordonator adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor.
Bine informaţi
Din aceste motive, protectorii consumatorilor fac un apel către consumatorii bihoreni. În primul rând trebuie să citească toate informaţiile afişate în exteriorul şi în interiorul punctului de schimb valutar. În al doilea rând nu trebuie să semneze acceptul de schimb valutar decât după ce l-au citit cu atenţie şi au luat la cunoştinţă cursul de schimb şi suma ce urmează să o primească. „Consumatorii sunt rugaţi să anunţe Comisaratul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor la numărul de telefon 0259.431.817, sau la TELVERDE 0800 080 999, atunci când observă încercări din partea operatorilor economici prestatori de servicii de schimb valutar de a-i induce în eroare”, spune şeful CJPC Bihor.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!