Pentru produsele neambalate (carne, peste, produse lactate, produse de patiserie şi cofetărie proaspete, etc) trebuie analizat aspectul produsului: culoare, miros, consistenţă, etc. Acestea trebuie să fie cele specifice produselor, nefiind admise modificări de nici un fel. Comerciantul trebuie să asigure temperatura optimă de păstrare şi să respecte regulile privind vecinătatea produselor.
Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor recomandă, pentru produsele preambalate, verificarea stării ambalajului: igiena, etanşeitatea şi integritatea acestuia. „Refuzati produsele care prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, ambalaje neetanşe sau care prezintă semne ale începerii procesului de fermentare. Refuzaţi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare. Refuzaţi produsele care prezinta termenul de valabilitate modificat, şters sau depăşit”, recomandă Giani Bura, inspectorul şef adjunct al CJPC Bihor.
La cumpărarea produselor trebuie solicitat şi păstrat bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care se face o reclamaţie.
CJPC Bihor îi sfătuieşte pe consumatori să nu cumpere produse alimentare de la persoane şi din locuri neautorizate. Comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare, cumpărătorul riscând să achiziţioneze un produs neconform sau chiar nesigur care îi poate afecta sănătatea.
La achiziţionarea jucăriilor
Jucăriile trebuie cumpărate doar din magazine sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală. „Verificaţi existenţa marcajului CE care conduce la supoziţia că produsul este sigur, conform legislaţiei în vigoare şi existenţa denumirii şi a coordonatelor sediului producătorului, importatorului sau reprezentantului autorizat. Alegeţi jucării specifice vârstei copilului şi nu adresate altei categorii de vârstă. Verificaţi existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, acestea trebuie să fie traduse în limba română”, îi sfătuieşte comisarul şef adjunct al Protecţiei Comsumatorilor Bihor pe consumatori.
Trebuie evitată achiziţionarea jucăriilor care au muchii tăioase, piese uşor detaşabile (de dimensiuni mici – care pot fi înghiţite sau din materiale textile sau păr – ce pot produce sufocare). La jucăriile alimentate electric: dacă sunt branşate direct la reţea, trebuie verificată starea cablului şi prizelor. Dacă jucăria utilizează un transformator, redresor, este necesară verificarea ca acesta să furnizeze o tensiune mai mica de 24 V. De asemenea, este indicat ca părinţii să supravegheze copiii atunci când se face alimentarea jucăriei.
Jucarii care necesita o atentie deosebita: anumite jucarii prezinta riscuri particulare fata de care trebuie sa fim foarte atenti:
- jucariile care functioneaza cu baterii: la aceste jucarii pot surveni anumite accidente care pun in evidenta riscurile inerente acestui tip de jucarii, ca:
– riscuri de arsuri prin contact cu bateriile in cazul supraincalzirii acestora;
– riscuri de scapari ale electrolitului care poate provoca arsuri ale pielii, ochilor sau intoxicare in caz de ingerare;
– riscuri de explozie a bateriilor care pot produce arsuri ale pielii sau afectari ale ochilor;
– trebuie sa se acorde atentie la sensul de bransare a bateriilor si la durata lor de viata (termenul limita de valabilitate);
– trebuie verificata starea bateriilor in mod regulat;
– pentru copii sub 36 de luni, trebuie alese jucarii al caror compartiment de baterii sa nu poata fi deschis de acestia (de exemplu, compartimentul blocat cu surub, pe care numai un adult il va putea deschide cu o surubelnita);
– se vor retrage bateriile din jucaria care nu va fi utilizata o perioada indelungata.
Citiți principiile noastre de moderare aici!