O profesoară de la secţia Beiuş a Universităţii Oradea a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv pentru că a luat mită pentru fabricarea de lucrări de licenţe, iar două studente ale ei sunt şi ele trimise în judecată pentru că i-au dat mită profesoarei ca să le rezolve lucrările de licenţă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au transmis că marţi (chiar de Ziua femeii), au dispus trimiterea în judecată a inculpatelor Banciu Viorica (cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Socio Umane a Universităţii din Oradea, secția Beiuș) în stare de arest preventiv şi a studentelor Drinc Florina Raluca, Jurcan Ionela Patricia.
Procurorii au detaliat că la diferite intervale de timp, în perioada 2015 – ianuarie 2016, în calitate de coordonator ştiinţific de lucrări de licenţă la materia limba și literatura română, profesoara a pretins diferite sume, respectiv sumele de 400 de euro, 300 de euro sau 100 de euro de la mai multe studente anul III la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea, secția Beiuș, ca să le facă lucrări de licenţă la materia ei. Banii trebuiau daţi în două tranșe: prima odată cu acceptarea ofertei profesoarei cu privire la întocmirea lucrărilor de licență, iar cea de-a doua tranșă – la predarea lucrării de licență gata întocmite de Banciu studentelor.
I-a promis şi examenul de licenţă
Procurorii spun că la sfârșitul anului 2015/ începutul anului 2016, „inculpata” Banciu a și primit prima tranșă de bani de la aceste studente, motiv pentru care o acuză de luare de mită în formă continuată. Tot profesoara inculpată e acuzată de procurorii bihoreni că ar fi promis şi rezolvarea examenului de licenţă ce urmează să se susţină în vară, prin influenţarea unui cadru didactic din comisie.
Astfel, spun procurorii, profesoara Banciu „a pretins de la un martor denunțător o sumă de bani neindividualizată, pentru a-şi exercita influenţa faţă de un cadru didactic în cadrul Facultății de Științe Socio – Umane a Universității din Oradea, care va face parte din Comisia de licenţă constituită pentru examenul de licenţă din vara anului 2016, în vederea ajutorului dat de către acesta din urmă denunţătoarei pentru a promova examenul de licenţă ce va fi susţinut în vara anului 2016, sumă de bani pretinsă, de asemenea, şi cu ocazia discuţiei purtate între denunţătoare şi inculpată în data de 15.01.2016, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. 1 C.p.”.
Procurorii spun că inculpata Banciu Viorica a săvârşit ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa înainte de a fi intervenit vreo condamnare pentru una dintre ele, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. 1 privind concursul real de infracţiuni.
Şi două studente
Drinc Florina Raluca, studentă anul III în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane Oradea, specializarea Învăţământ Primar şi Preşcolar, Secţia Beiuş, din cadrul Universităţii din Oradea, i-a dat profesoarei Banciu, spun procurorii, în toamna anului 2015, suma de 100 de euro ca să îi facă lucrarea de licenţă la limba şi literatura română, motiv pentru care studenta e acum trimisă în judecată pentru dare de mită.
La fel, Jurcan Ionela Patricia, studentă anul III în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane Oradea, specializarea Învăţământ Primar şi Preşcolar, Secţia Beiuş, din cadrul Universităţii din Oradea a promis tot profesoarei Banciu şi tot în toamna trecută că îi va da 400 de euro ca să îi facă şi ei lucrarea de licenţă la materia ei. Din suma totală, Jurcan a plătit profesoarei 200 de euro, motiv pentru care a fost şi ea trimisă în judecată pentru dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 C.p.
Acest caz a fost rezolvat de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor cu sprinjin de la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupție Bihor și de la Serviciul Român de Informații.
Citiți principiile noastre de moderare aici!