Până la finele lunii august, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii (CAPC) și poliţiştii de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor derulează, în Oradea, campania „Atenţie la hoţii de buzunare!”.
Campania se încadrează în prioritatea de acţiune a Poliţiei Române în domeniul prevenirii criminalităţii pentru anul 2012, privind prevenirea infracţiunilor de furt.
Acțiunile polițiștilor bihoreni vizează întâlniri cu grupurile ţintă, transmiterea de recomandări și materiale preventive, inclusiv prin mass – media, pentru conştientizarea opiniei publice privind factorii favorizanţi şi măsurile ce trebuie adoptate pentru a preveni furturile din buzunare.
Poliţiştii bihoreni vor distribui 5.000 de pliante și vor posta 300 de afișe în locuri publice aglomerate, în staţiile OTL, pieţe, gară şi autogară, centre multifuncţionale pentru vârstnici, centre comerciale şi în alte locuri intens circulate.
Spot audio în piețe
Tot în piețele agroalimentare din Oradea va fi difuzat și un spot audio.
Poliţiştii bihoreni vor explica cetățenilor importanţa adoptării unei conduite preventive, pentru protejarea bunurilor personale.
„Demersul preventiv trebuie să înceapă la nivel individual, un simplu gest fiind suficient pentru a ne feri de infractori. Cetăţenii vor fi sfătuiţi de poliţişti să manifeste atenţie faţă de propriile bunuri, şi, totodată, să dezvolte în educaţia copiilor spiritul protejării vieţii şi a bunurilor”, mai transmite comisar de poliție Ioana Indrieș, coordonator al CAPC Bihor
De la începutul campaniei, poliţiştii au organizat, săptămânal, acţiuni preventive în staţiile OTL din zona Parcului 1 Decembrie, zona statuii lui Mihai Viteazu şi la Piaţa Mare. Campania s-a bucurat și de aportul a zece voluntari, elevi la Colegiul Tehnic „Vasile Voiculescu” şi la Liceului cu Program Sportiv „Bihorul”.
Urmează întâlniri cu orădenii în cadrul Centrelor Multifuncţionale, în parcuri, mall-uri şi ştrandur
Polițiștii subliniază că în majoritatea cazurilor hoţii din buzunare acţionează în locuri aglomerate iar victimele sunt alese cu predilecţie din rândul persoanelor vârstnice, îngândurate, neatente la ce se petrece în jurul lor, cu geanta ori poşeta într-o poziţie favorabilă furtului.
Factbox: Sfaturi anti-furt din buzunare
Când urcaţi într-un mijloc de transport în comun nu lăsaţi geanta sau bagajele nesupravegheate în timp ce compostaţi biletul de călătorie;
Fiți mai atente la poşetă decât la plasa de cumpărături, fiindcă hoţii speculează această neglijenţă;
O geantă atârnată de umăr este întotdeauna la dispoziţia hoţilor. Ţineţi poşeta foarte strâns şi cât mai aproape de corp, imobilizată cu braţul;
Nu păstraţi bani în buzunarele laterale ale vestimentaţiei, genţilor sau sacoşelor. Banii se păstrează în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, poşete sau borsete cu închizători sigure;
În aglomeraţie, dacă vă simţiţi atinşi sau bruscaţi de persoanele din jur, controlaţi-vă imediat geanta sau portofelul şi priviţi-le cu atenţie;
Dacă sesizaţi că un hoţ atentează la buzunarul dvs., alertaţi persoanele din jur şi nu-l lăsaţi să vă scape chiar dacă a abandonat portmoneul sustras;
Când efectuaţi plăţi, nu expuneţi întreaga sumă de care dispuneţi. Banii se manevrează în interiorul poşetei sau a buzunarului şi se scoate doar suma necesară;
Nu număraţi banii pe stradăsau când sunt mai multe persoane în jurul dvs. Printre ei pot fi şi infractori cărora le oferiţi singuri „pontul”;
Dacă aţi ridicat de la bancă o sumă importantă, evitaţi locurile aglomerate, mediul favorabil furturilor din buzunare;
Când ridicaţi sume importante de bani, este recomandat să fiţi însoţiţi de o persoană de încredere, iar deplasarea spre casă să o efectuaţi cu un taxi autorizat;
Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile locuinţei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!