Referitor la anumite afirmații exprimate în episodul „Reunificarea Bisericii Ortodoxe Române” al serialului de televiziune dedicat vieții patriarhului Iustinian Marina, realizat de Trinitas TV, episcopul greco-catolic de Oradea, PSS Virgil Bercea, la fel cum întreaga Biserică Greco-Catolică din România, a arătat că desființarea și scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite (BRU), Greco-Catolice, precum și persecuția sistematică contra credincioșilor greco-catolici, continuată până în 1989, au fost opera regimului comunist ateu, instalat de Uniunea Sovietică împotriva voinței poporului român.
Distrugerea s-a făcut prin arestarea tuturor episcopilor uniți, a sute de preoți, călugări și călugărițe și prigonirea a mii de credincioși, mulți dintre aceștia dând mărturie cu viața lor pentru credință.
,,A fost o tragedie care a tulburat grav pacea socială, a ruinat vechi comunități și mari instituții de cultură și de credință ale românilor din Transilvania, a distrus familii, a bulversat oameni obișnuiți, greco-catolici și ortodocși deopotrivă, care fuseseră uniți în timpul ocupației hortyste și care au continuat să depună această mărturie comună de rezistență în anii grei ai dictaturii comuniste”, se arată într-un comunicat al Bisericii Greco-Catolice.
Așa-numita „reîntregire” din 1948 a Bisericii Ortodoxe Române a fost consecința desființării Bisericii Române Unite realizată de puterea stalinistă instaurată – mai transmit greco-catolicii.
,,Încercând să confere legitimitate acestei desființări, Statul comunist s-a folosit de tiparele unui recensământ realizat sub amenințare și presiune, așa cum o arată incontestabil documentele Arhivelor Securității statului și ale fostului Comitet central al P.C.R. Imaginea de bine pe care ar putea să o evoce ideea însăși a unei <<reunificări”>> este, deci, fără temei. Nu a fost nicidecum un act de voință liberă din partea nimănui”, se mai arată în comunicatul BRU.
Atac
Episcopul greco-catolic de Oradea, PSS Virgil Bercea, vede în acest documentar un atac la memoria martirilor Bisericii Greco-Catolice.
Bercea a vrut să reamintească ceea ce cardinalul Alexandru Todea a spus de mai multe ori la începutul anilor 1990, după căderea comunismului: ,,toată suferinţa Bisericii noastre din aceşti ani de persecuţie o oferim Domnului!”
,,Noi, Biserica Greco-Catolică, în pragul Centenarului Marii Uniri, ne asumăm cu demnitate trecutul şi istoria şi mulţumim Domnului pentru tot binele făcut poporului român de această Biserică.
Ne gândim la primele şcoli româneşti sistematice deschise la Blaj în 1754, la Corifeii Şcolii Ardelene şi la Supplexul de la 1792, ne gândim la Timotei Cipariu şi la introducerea literelor latine în scrierea românească, la <<Câmpia Libertăţii>> din 1848, la Simion Bărnuţiu, la Pronunciamentul din 1868, tot de la Blaj, ne gândim şi la Marea Unire de la Alba Iulia din 1918. De fiecare dată greco-catolicii s-au gândit şi au lucrat pentru toţi românii, indiferent dacă erau ortodocşi sau uniţi. În marile momente ale istoriei lor, români au fost întotdeauna împreună! ”, a scris Virgil Bercea într-un comunicat.
Strigăt de durere
,,Ne doare şi ne întristează acest mesaj al fraţilor ortodocşi, conform căruia actul samavolnic de desfiinţare a Bisericii Unite şi persecuţiile dure începute în 1948 împotriva membrilor acesteia constituie un act de <<pedagogie divină>>
Ne doare cu atât mai mult cu cât atacul este făcut în preajma intrării în anul centenarului Unirii. La Alba Iulia, în 1918, episcopul ortodox Miron Cristea l-a ascultat pe mai tânărul episcop greco-catolic Iuliu Hossu citind Declaraţia Unirii, pentru ca mai apoi cei doi ierarhi să se îmbrăţişeze frăţeşte, simbolizând prin acest gest pacea dintre cele două Biserici şi Unirea pe veci a românilor ”, a arătat Bercea.
Potrivit lui, contribuţia istorică a Bisericii Române Unite este bine cunoscută, la fel şi prigoana dezlănţuită împotriva acesteia şi a credincioşilor ei în timpul regimului comunist de tristă amintire.
,,Şi totuşi, nedreptăţile la care suntem supuşi din partea fraţilor ortodocşi continuă, în pofida sprijinului de care se bucură în Europa comunităţile româneşti ortodoxe din partea Bisericii Catolice. Este injust ca nouă, greco-catolicilor, fraţii majoritari ortodocşi, sprijiniţi de oameni din instituţiile statului, să ne spună că martiriul Bisericii Române Unite nu a existat!
Ne doare această tentativă de rescriere a istoriei Bisericii noastre de către BOR, dar şi rescrierea istoriei rezistenţei anticomuniste, tentative înmulţite, parcă, în ultimele luni. Noi, greco-catolicii, ne asumăm istoria aşa cum a fost şi încercăm să respectăm martirii şi pe cei care au salvat demnitatea poporului român, să vindecăm rănile în spirit de frăţietate şi nu de pe poziţii de forţă.
Acest comunicat este un strigăt de durere făcut cu demnitate pentru a ne apăra Biserica şi credincioşii, istoria noastră şi istoria poporului român. Sângele martirilor noştri, sacrificiul lor, mormintele fără cruci ne îndeamnă să nu uităm, să spunem adevărul pentru ca istoria să nu se mai repete, să nu atacăm pe nimeni ci să păşim cu demnitate în Centenarul Unirii împreună cu fraţii ortodocşi”, a încheiat episcopul Bercea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!