Iubitorii de mișcare în natură, de produse naturale, de muzică folk și tradiții folclorice sunt așteptați în zilele de 8 și 9 octombrie la a IV-a ediție a evenimentului „Zilele Pădurii Craiului – 2016”. Evenimentul se va desfășura în comuna Roșia și reunește o serie de evenimente locale: Festivalul „Straița Plină” (8-9 octombrie) şi Maratonul de mountainbike „Pădurea Craiului” (9 octombrie). O serie de invitați de renume, precum romanticul interpret de muzică folk Dinu Olărașu și Trupa Țapinarii, au pregătit un concert cu muzici fără limite, pigmentat cu umor sănătos.
„Anul acesta, în cadrul evenimentului, pe parcursul celor două zile sunt organizate 12 activități dedicate tuturor gusturilor. În cadrul atelierelor, meșteșugarii locali vor demonstra la fața locului cum se confecționează manual diferite obiecte de uz personal sau artizanat. Atelierele culinare se vor desfășura în aer liber, ocazie cu care vor fi prezentate rețete de mâncăruri noi. Cei care îndrăgesc energicele dansuri populare vor avea ocazia să participe la cursurile organizate în bătătura satului”, a precizat Gabriel Bonaciu, consultant în managementul turismului la Agenția de Management al Destinației Bihor.
Programul evenimentului „Zilele Pădurii Craiului – 2106”
Sâmbătă, 8 octombrie
orele 11:00-19:00 – Târgul de prezentare produse tradiționale și locale „Straița Plină”
Ateliere de meșteșuguri și artizanat
orele 12:00-15:00, 16:00-18:00 – Atelier de olărit, cu Raul Bocse
orele 12:00-15:00, 16:00-18:00 – Atelier de zgărdane și țesături cu mărgele, cu Cristina
orele 12:00-15:00, 16:00-18:00 – Atelier de păpuși și jucării din materiale textile, cu Teodora Tudorache
orele 12:00-15:00, 16:00-18:00 – Atelier de bijuterii în tehnica micro-macrameului, cu Andreea Pruncuț
orele 12:00-15:00, 16:00-18:00 – Atelier de pictură tradițională pe sticlă, cu Elena Bissinger
Ateliere culinare
orele 13:00-14:30 – Atelier de pateuri pentru toate ocaziile, cu Quim Rueda Pilar
orele 16:00-17:30 – Atelier de conserve din cămara bunicii (murături, dulcețuri, ketchup și chutney), cu Quim Rueda Pilar
Școală de dans popular
orele 12:00-15:00, 16:00-18:00 – Lecții de dans tradițional bihorean cu Adelina Codreanu, Georgiana Dume, Ioan Panc și Mihai Seica
Excursii și activități de aventură
orele 13:00-15:00 și 16:00-18:00 – Speoturism în Peștera Grueț, cu Tudor Rus
orele 12:00-15:00 și 16:00-18:00 – Tiroliana, cu Camps 4U
orele 12:00-15:00 și 16:00-18:00 – Poligon de tir cu arcul, cu Camps 4U
Activități pentru copii
orele 12:00-15:00 și 16:00-18:00 – Atelier de baloane uriașe de săpun, cu Camps 4U
orele 12:00-15:00 și 16:00-18:00 – Jocuri interactive, cu Camps 4U
orele 12:00-15:00 și 16:00-18:00 – Atelier educativ „Descoperă fauna din Pădurea Craiului”, cu Erika Posmoșanu (Muzeul Țării Crișurilor)
ora 17:30 – Dezvelirea unei plăcii comemorative la Peștera Meziad
Proiecții și prezentări
ora 17:00 – Permacultura și hrana sănătoasă, cu Darie Todor
ora 18:00 – Expediția solitară în deșertul Atacama, cu Alin Totorean
orele 18:00-20:00 – cină interactivă, cu Quim Rueda Pilar
orele 19:00-21:00 – cocktail bar
Concert
ora 19:00 – Concert folk cu Dinu Olărașu și Țapinarii, în deschidere PICuri de folk
Citiți principiile noastre de moderare aici!