Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură de către administratorul ori reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Valoarea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 lei/litru. „Facem un apel către toţi fermierii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură pentru 2019 şi au utilizat motorina în trimestrul trei să se prezinte cu cererea de rambursare şi documentele aferente la APIA Centrul Judeţean Bihor, conform programărilor trimise prin SMS, deoarece 31.10.2019 este ultima zi de depunere”, ne-a spus Florian Pavel, directorul APIA Bihor.
Din totalul de 1103 de fermieri beneficiari pentru care s-a emis acordul prealabil până la această dată s-au prezentat la APIA doar 271.
Plăţi
Conform APIA, Centrele județene au început plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorinăutilizată în agricultură, aferentă perioadei 01.04-30.06.2019 (trimestrulII/2019). Ajutorul de stat se acordă în conformitate cu prevederileHGnr.1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, respectiv Hotărârea nr.713/02.10.2019 şi Ordinul MADR nr. 501/07.10.2019.
Pentru cererile de rambursare aferente cantităţilor de motorină utilizate în trimestrul II din 2019 au fost aprobate plăţi pentru 710 beneficiari şi un cuantum de 3.143.669 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!