La repartiţia prin teleconferinţa organizată sâmbătă şi duminică, circa 90 absolvenţi ai facultăţii de medicină generală care, deşi au obţinut punctajul de promovare la examenul de rezidenţiat din 15 noiembrie, nu au reuşit să aleagă un post sau un loc la rezidenţiat, a informat Direcţia de Sănătate Publică Bihor. Prin Centrul Universitar Oradea au fost alese două locuri pentru Farmacie, şapte locuri pentru Medicină Dentară şi 84 pentru Medicină.
Pe ţară
La concursul de rezidenţiat organizat la nivel naţional, în 15 noiembrie, s-au scos 2934 locuri şi posturi pentru medici/farmacişti rezidenţi, pentru care au concurat 5063 absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie. Pentru domeniul medicină au fost înscrişi 4460 candidaţi, dintre care 4351 au obţinut punctajul necesar pentru promovare şi au putut pentru cele 2625 posturi şi locuri de rezident disponibile. 3022 candidaţi au putut alege post sau loc, diferenţa dintre 3022 şi 2625 fiind formată din medici care nu au ales fie pentru că sunt deja rezidenţi, fie pentru că punctajul obţinut a fost prea mic pentru a-şi alege specialitatea dorită. DSP a transmis că pentru cei 1329 medici cu punctaj de promovare, dar care nu au reuşit să aleagă din locurile disponibile, Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru încadrarea acestora în sistemul sanitar.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!