Elevii de la Ştei, eliminaţi din examenul de bacalaureat în sesiunea din vară pe motiv că ar fi copiat, aşteaptă cu sufletul la gură decizia magistraţilor Curţii de Apel Oradea. Tinerii, admişi la diferite facultăţi din ţară, vor să afle dacă îşi vor putea continua din această toamnă studiile.
Judecătorii Curţii de Apel Oradea judecă, începând cu această săptămână, cel de-al doilea termen în cazul elevilor de la Ştei care au obţinut la Tribunalul Bihor suspendarea efectelor eliminării din examenul de bacalaureat. În varianta în care judecătorii Curţii de Apel Oradea admit recursul formulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, adeverinţele de bacalaureat cu care elevii s-au înscris la facultate devin nule, prin urmare ei îşi vor pierde locul ocupat în instituţiile de învăţământ superior la care au fost admişi. Magistraţii au decis să pronunţe o hotărâre în câteva dintre dosare pe 14 septembrie.
Speranţe
Avocatul elevilor, Arpad Kolozsi, vede hotărârea primei instanţe nu doar umană, ci şi legală, şi speră ca ea va fi confirmată de magistraţii Curţii de Apel Oradea.
„Tribunalul Bihor a dispus suspendarea efectelor eliminării din examenul de bacalaureat a peste 60 de elevi de la Ştei, dar Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a făcut recurs. În zilele acestea Curtea de Apel Oradea le judecă. Instanţele de judecată au rămas în pronunţare până în prezent în şase dintre cauze. În mod normal, soluţia Tribunalului Bihor ar trebui menţinută. Pe la mijlocul săptămânii viitoare vom afla hotărârile – de admitere sau de respingere. În situaţia în care s-ar admite recursul şi s-ar bloca accesul copiilor la instituţiile de învăţământ unde deja s-au înscris şi au reuşit, s-ar crea o situaţie gravă, un adevărat şoc psihic şi material în detrimentul lor. Mulţi s-au înscris la diferite facultăţi din Oradea sau din ţară, suportând cheltuieli de transport, cazare şi taxele de înscriere şi de confirmare a locului. În cazul în care ar trebui să renunţe la înscriere, dar ulterior să beneficieze din nou de posibilitatea câştigării proceselor de fond, s-ar crea o situaţie absurdă în care nu s-ar putea explica unor tineri de 20 de ani de ce iniţial li se dă posibilitatea să beneficieze de accesul la învăţământ, iar ulterior, aceleaşi instanţe, le neagă acest drept. Eu sper că hotărârile vor fi menţinute”, a spus avocatul Arpad Kolozsi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!