Primăria a montat două containere pe Corso, la statuia lui Aurel Lazăr respectiv în Piaţa Unirii, la statuia lui Mihai Eminescu iar Administraţia Domeniului Public va mai monta câteva lângă pieţe. „Urmează să le legăm la reţeaua de curent şi le vom pune în funcţiune îndată ce se atinge indicele de confort termic care să impună asta”, spune Mirela Macra, de la Serviciul Mass Media din Primărie. Luni de dimineaţă, Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis că timp de patru zile începând de azi este posibilă instalarea caniculei în cursul după amiezelor, cu temperaturi maxime frecvente de 35 – 36 de grade Celsius.
Asteapta canicula la Oradea
Reactualizat la:
Pe fondul încălzirii exagerate a vremii, containerele pentru acordarea primului ajutor împotriva efectelor caniculei au fost reamplasate în câteva locaţii din oraş.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
În cursul zilei de marți, 26 noiembrie, George Tuță, primarul Sectorului 1 a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare fostul șef SRI în timp ce semnează o cerere de adeziune la partid.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate patru noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din această lună asocierea cu Primăria Lăzăreni pentru realizarea rețelei de gaze naturale în comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni s-au plâns că zona pasajului Decebal nu este sigură pentru pietoni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant delict, de către polițiști, având asupra sa o adevărată colecție de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin aceste investiții se urmărește combaterea poluării cu nitrati a apelor, asigurarea managementului gunoiului de grajd generat la nivelul fermelor mici și mijlocii și a gospodăriilor individuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!